Hoteluri de pe litoral închise

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 12 Iulie 2017

Reprezentanţii Direcţiei Control din cadrul Ministerului Turismului au realizat mai multe verificări pe litoral în urma cărora zece hoteluri de aici și unul din Băile Herculane au primit amenzi totale de 50.000 de lei, precum şi retragerea certificatului de clasificare, fără de care nu mai au dreptul de a funcţiona. Potrivit unui comunicat al ministerului, preluat de Agerpres, hotelurile sancționate sunt: Naţional, Mamaia, Unirea (Mamaia), Banat (Olimp), Clăbucet (Neptun), Romanţa (Neptun), Bâlea (Neptun), Terra (Neptun), Caraiman (Neptun), Craiova (Neptun), Slatina (Neptun), Cerna (Băile Herculane). Printre neregulile constatate se numără mobilier şi instalaţii sanitare uzate, mochete deteriorate, saltele uzate, deteriorate şi pătate, feroneria ferestrelor și uși uzate, deficienţe pentru care s-au făcut atenţionări şi în anii anteriori, dar măsurile dispuse nu au fost respectate, potrivit comunicatului.