Hotelurile de pe litoral, beneficiare ale Programului „Casa Verde“

Data: 09 Octombrie 2009

Programul „Casa Verde“ va fi extins şi la hotelurile de pe litoral, care ar putea accesa fonduri de mediu pentru montarea de panouri solare, a spus ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea. „Vom modifica ghidul de finanţare până pe 9 octombrie, împreună cu operatorii din domeniu, iar apoi vom demara sesiunea de depunere a proiectelor, astfel încât lucrările efective să înceapă din ianuarie 2010“, a precizat Udrea. Ea a adăugat că „a existat cerere pentru finanţarea unor proiecte de acest fel din mediul privat, astfel încât hotelurile să poată beneficia de cofinanţări pentru încălzirea prin panouri solare, iar sezonul estival să poată fi prelungit“. Ministrul interimar al Mediului a mai spus că în cele două sesiuni de depunere a proiectelor pentru „Casa Verde“ de către autorităţile publice (a doua sesiune fiind încă în derulare) „nu se vor da toate fondurile disponibile“. Bugetul total pentru cele două etape ale Programului „Casa Verde“ este de 310 milioane de lei (150 de milioane de lei, în prima etapă, respectiv 160 de milioane de lei în cea de-a doua).