Hram la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din Hunedoara
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, marți, 12 decembrie, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Hunedoara VII, care și-a cinstit ocrotitorul. În cadrul slujbei, diaconul Sorin Ciprian Teiușan a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Voia, cu filiile Ardeu și Vălișoara din Protopopiatul Orăștie. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a explicat că „pe sfinți îi cinstim nu admirându-i, ci urmându-le în sfințenie, așa cum ei au urmat Mântuitorului Iisus Hristos, trăindu-și viața după poruncile Sale”.