Hram la Schitul de la Moeciu de Jos

Un articol de: Pr. Adrian Dobreanu - 22 Mai 2014

Aşezământul monahal din ţinutul Branului, ridicat în urmă cu doar câţiva ani, şi-a sărbătorit hramul prin mai multe slujbe religioase. Ca în fiecare an, numeroşi credincioşi din comunităţile apropiate de schit, dar şi de mai departe, vin să primească binecuvântarea cerească la sfintele slujbe şi să se bucure, alături de obştea monahală, de această zi deosebită.

În ziua de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Schitul de maici de la Moeciu de Jos, judeţul Braşov, şi-a sărbătorit hramul. Anul acesta, mai mulţi slujitori ai sfintelor altare au venit la aşezământul monahal pentru a oficia slujbele religioase din cadrul programului liturgic al hramului.

Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi cu purtarea de grijă a rasoforei Marta Fodor, egumena schitului şi cu implicarea celorlalte maici, în seara premergătoare hramului a fost invitat să oficieze slujba Privegherii arhimandritul Visarion Joantă de la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului. În ziua hramului, la primele ore ale dimineţii a fost oficiată slujba de sfinţire a apei, apoi slujba Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie. În soborul de preoţi  amintim pe stareţul schitului „Sfântul Pantelimon“ din Poiana Braşov, arhimandritul Hristofor Bucur, dar şi mai mulţi slujitori de la Mănăstirea Colţul Chiliilor, judeţul Braşov.

Modelul Sfinţilor Împăraţi

Au participat la hramul aşezământului monahal numeroşi credincioşi veniţi din împrejurimi, dar şi pelerini din alte părţi ale ţării. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a Grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu.

În cuvântul de învăţătură, arhimandritul Hristofor Bucur a subliniat importanţa acestei sărbători şi a amintit celor prezenţi cele mai însemnate evenimente din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care au avut efecte pozitive în viaţa comunităţilor creştine.

„Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au dat multe legi prin care erau pedepsite lucrurile imorale, dând libertate creştinismului. Sfânta Cruce a fost descoperită de Sfânta Elena şi arătată credincioşilor ca ocrotitoare până în zilele noastre“, a spus arhim. Hristofor Bucur.

La final, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul lăcaşului de cult şi o agapă creştinească, la care au participat toţi credincioşii. Schitul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Moeciu de Jos a fost ridicat în 2010, prin donaţiile actriţei Leni Pinţea Homeag, ctitorul aşezământului monahal. Lăcaşul de cult din lemn al schitului a fost sfinţit în acelaşi an, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de IPS Mitropolit Laurenţiu şi un sobor de preoţi şi diaconi.