Hramul Aşezământului filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi
În fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Centrul de asistenţă medicală din cadrul Aşezământului social-filantropic şi monahal „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi îşi sărbătoreşte hramul. Sărbătoarea a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoţi de caritate în capela acestui aşezământ, la care au participat personalul medical angajat, copiii din cadrul aşezământului şi maicile vieţuitoare din cadrul Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi. A urmat slujba de Pomenire a Episcopului Cosma Petrovici, ctitorul acestui aşezământ, înfiinţat între anii 1937 şi 1938, după care a fost oficiată slujba de Sfinţire a apei şi cea de Te Deum.
Centrul socio-medical eparhial „Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ funcţionează în cadrul Aşezământului „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi şi a luat fiinţă în data de 1 februarie 2004. Acest centru de asistenţă medicală este destinat atât celor 100 de copii, care beneficiază de serviciile social-educaţionale ale Aşezământului „Sfântul Vasile cel Mare“, cât şi persoanelor aflate în dificultate din municipiul Galaţi, prin oferirea de servicii medicale gratuite în cadrul cabinetelor medicale de medicină generală, stomatologie, laboratorului de hematologie şi biochimie. Dotarea cabinetelor cu toate cele necesare bunei funcţionări a fost posibilă prin finanţarea obţinută în cadrul programului Phare - Ricop RO 9904.02.05.007, precum şi prin aportul deosebit al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Personalul angajat este format din trei medici, doi asistenţi, precum şi o persoană de întreţinere, programul fiind de 8 ore zilnic. (Pr. Gabriel Molocea)