Hramul bisericii de la Feleacu, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare

Un articol de: Darius Echim - 17 Octombrie 2022

În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, vineri, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Troiță” de la Feleacu, județul Cluj, cu prilejul hramului bisericii monument istoric, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare.

În biserica nouă a așezămân­tului monahal, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Răstignire și înviere dimpreună cu Hristos”, vorbind despre virtuțile Sfintei Cuvioase Parascheva. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Marius Hiticaș. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Agrieșel, Protopopiatul Beclean. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Feleacu, dirijat de Viorica Chertes.

La finalul Liturghiei, IPS Părinte Mitropolit Andrei a vizitat biserica monument istoric, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare, apoi a binecuvântat noua capelă mortuară din localitatea Feleacu și a săvârşit o slujbă de pomenire pentru toți cei adormiți întru Domnul. La slujbă au fost prezente oficialități locale și credincioși.

Mănăstirea de la Feleacu datează, potrivit cercetărilor istorice, din anul 1581. Așezământul monahal a funcționat până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când autoritățile habsburgice au decis desființarea lui.

Reînființarea mănăstirii s-a hotărât în anul 1991, la dorința eno­ria­șilor din localitatea Feleacu, județul Cluj, și la cererea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în vremea păstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Mănăstirea are și statut de parohie pentru credincioșii din localitate, paroh și stareț fiind arhimandritul Alexandru Ghenț.

Complexul monahal cuprinde, pe lângă cele două biserici (biserica monument istoric, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, și biserica nouă, cu hramul „Sfânta Troiță”), un paraclis închinat „Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei”, un corp de chilii, stăreția și casa parohială din localitate, precum și o casă-muzeu și o bibliotecă cu aproximativ 3.000 de volume.