Hramul Bisericii „Sfânta Vineri”-Nouă din Capitală

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 14 Octombrie 2026

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Bucureștilor, a săvârșit astăzi, 14 octombrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfânta Vineri”-Nouă din Bucu­rești, cu prilejul hramului de toamnă al acestui sfânt lăcaș, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. 

Din soborul de clerici care au slujit la Sfânta Liturghie alături de Prea­sfin­ția Sa au făcut parte: părintele arhimandrit Augustin Coman, consilier patriarhal la Sectorul relații creștine, interreligioase și comuni­tăți ro­mânești externe al Patriarhiei Române; părintele Michael Tița, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor și slujitor al Parohiei „Sfânta Vineri”-Nouă; părintele Ciprian Mateș, parohul bisericii; părintele Valentin Fotescu, preot coslujitor al aceleiași parohii,  precum şi alţi preoţi şi diaconi.

La momentul rânduit, Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a vorbit celor prezenți despre viața, nevoințele și evlavia de care se bucură Sfânta Cuvioasă Parascheva, evidențiind puterea lepădării de sine și dragostea sa față de Dumnezeu.

„Cuvintele din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, pe care le-am ascultat, ne vorbesc despre cei care doresc să meargă în urma Mântuitorului Hristos. A­ceștia trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-I urmeze. Aceste cuvinte, pe care le ascultăm întotdeauna atunci când este vorba despre cei care și-au închinat în întregime viața slujirii lui Dumnezeu, ne aduc aminte de dife­rențele dintre ceea ce au făcut ei, de puterea lepădării de sine și de atitudinea noastră, care nu este întotdeauna aceeași cu cea recomandată în lectura evanghelică rânduită de Părinții Bisericii pentru pomenirea Cuvioasei Parascheva. Sfânta Parascheva, pe care o cinstim în ziua de 14 octombrie, este una dintre cele mai cunoscute sfinte din lumea ortodoxă. În Grecia, în Țara Sfântă, în Cipru și în alte locuri există numeroși sfinți care se bucură de o deosebită cinstire în rândul credincioșilor. Dar rareori se întâl­nește o evlavie atât de mare precum cea mărturisită în fața Sfintei Parascheva. De aproape 400 de ani, de când moaș­tele ei se află în cetatea Iașilor, ea a devenit ocrotitoarea Moldovei, așa cum este numită în cântările și rugăciunile care îi sunt închinate. În mod special, odată cu generalizarea cultului ei de către Patriarhul Justinian Marina, la jumătatea veacului al 20-lea, Sfânta Parascheva a devenit foarte cunoscută în întreaga Biserică Ortodoxă Română, iar sărbătoarea ei a devenit un prilej de mare bucurie duhovnicească. La Sfântul Dimitrie din Tesalonic, la Sfântul Nectarie din Eghina, la Sfântul Spiridon din insula Corfu și la alți sfinți cunoscuți se întâlnesc foarte mulți pelerini. Totuși, numărul credincioșilor care se adună la Iași a crescut considerabil, mai ales în ultimii aproape 40 de ani. Și ne întrebăm, așa cum se întreba un scriitor într-un material publicat în Ziarul Lumina: «Cum poți aduna, Sfântă Parascheva, atâta lume, atâția oameni? Cum de nu ți se face oarecum milă de oameni, ținând seama de vremea neprielnică, care a însemnat adeseori ploaie, vânt, temperaturi scăzute și uneori chiar ninsoare?» Scriitorul se întreba, iar apoi tot el răspundea: «Îi înveți pe oameni o frântură sau o fărâmă din nevoința ta». Nevoința Sfintei Parascheva a fost una deosebită, pentru că și îngerii se minunau de slujirea ei, de ne­voința sa, de postul și de dragostea pe care a arătat-o față de Dumnezeu”, a spus ierarhul. 

În continuare, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evi­den­țiat faptul că Sfânta Parascheva reprezintă un model de urmat pentru tinerii de astăzi, prin credința, ascultarea și dragostea sa față de Hristos. 

„Imnografii arată că Sfânta Parascheva s-a nevoit prin înfrânare, rugăciune îndelungată, post, priveghere și ședere pe pământ, făcându-se astfel referire la perioada petrecută în pustiul Iordanului. Toate aceste nevoințe au făcut-o, după cum mărturisesc cântările Bisericii, «vas preacinstit dumnezeiescului Duh», primind de la Dumnezeu darul săvârșirii unor minuni mai presus de înțelegerea omenească. Darurile dumnezeiești pe care le-a primit le împărtășește și astăzi celor care îi cer ajutorul cu credință. Sfânta Cuvioasă Parascheva este un model atât pentru tineri, cât și pentru cei mai în vârstă. Ea le poate fi călăuză mai ales tinerilor, care se confruntă adesea cu situații pe care nu le înțeleg și pot fi atrași, asemenea tuturor oamenilor, de lucrurile trecătoare și înșelătoare ale acestei lumi”, a explicat Preasfinţia Sa. 

În încheiere, părintele paroh Ciprian Mateș i-a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru grija arătată comunității parohiale de-a lungul timpului, precum și Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru să­vârșirea Sfintei Liturghii și pentru bogatul cuvânt de învățătură, oferindu-i ierarhului o icoană cu chipul Sfintei Cuvioase Parascheva.