Hramul cantinei sociale a Arhiepiscopiei Aradului

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 07 Decembrie 2019

În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, joi, 5 decembrie, cantina socială a Arhiepiscopiei Aradului și-a sărbătorit hramul. În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și a angajaților acestei instituții, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru toate darurile revărsate de Dumnezeu asupra donatorilor, ostenitorilor și beneficiarilor cantinei.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit un cuvânt în care a evidențiat că în perioada în care ne aflăm trebuie să fim milostivi și dăruitori pentru semenii care au nevoie de sprijin, după care i-a binecuvântat pe toți beneficiarii și le-a oferit daruri și iconițe. Un cor format din pensionari din Arad a susținut la final un frumos repertoriu de poezie și colinde. Cantina socială a Arhiepiscopiei Aradului a luat fiinţă pentru ajutorarea persoanelor fără nici un venit sau cu venituri reduse, a vârstnicilor singuri sau a familiilor cu mulţi copii şi fără posibilitate de întreţinere, care, în mod constant, solicitau sprijin pentru hrană. Astfel, la 27 februarie 2007, la îndemnul chiriarhului locului, prin bunăvoinţa credincioşilor arădeni, a societăţilor specializate în produse sanitare şi cu implicarea altor instituţii, s-a concretizat acest obiectiv social, săvârșindu-se slujba de binecuvântare și darea în folosință spre folosul obștesc.

În acest răstimp, pentru lucrarea săvârşită în slujba semenilor, mai multe familii şi societăţi, oameni darnici şi brutării s-au solidarizat, sprijinind efortul Arhiepiscopiei Aradului de a asigura hrana caldă în fiecare zi de luni până vineri, pentru cei peste 100 de beneficiari, care sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad.