Hramul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, cu ocazia hramului, luni, 15 august. Diaconul Ovidiu Ionel Cacuci a fost hirotonit preot pentru Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Măceu, cu filia Bretea Streiului, din Protopopiatul Hațeg, iar teologul Claudiu Pup a fost hirotonit diacon, urmând a fi hirotonit preot pentru Parohia Sârbi din Protopopiatul Deva. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Anastasis” al lăcașului de cult.
Duminică, 14 august, Preasfințitul Episcop Nestor a târnosit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Luncani, Protopopiatul Hațeg. Ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Mircea Valer Baba pentru Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Nojag, cu filia Măgura, din Protopopiatul Deva, iar teologul Ovidiu Ionel Cacuci a fost hirotonit diacon.
Preotul paroh din Luncani, Marius Stănilă, a fost hirotesit sachelar pentru implicarea sa în renovarea bisericii și a casei parohiale, iar credincioșii care au sprijinit lucrările de restaurare au primit acte de cinstire. După Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba de sfințire a casei parohiale.