Hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Timișoara

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 02 Feb 2026

La Catedrala Mitropolitană din Timișoara au fost cinstiți vineri Sfinții Trei mari dascăli ai Bisericii și Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Hramul istoric al lăcașului a debutat în seara de ajun cu slujba Vecerniei cu Litia și Utrenia, oficiate de PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și PS Părinte Paisie Lugojeanul. Din sobor au făcut parte clerici ostenitori de la Centrul eparhial, protopopii municipiului Timișoara, preoții și diaconii catedralei, clerici cadre didactice ale Facultății de Teologie, precum și stareți de la mănăstirile din cuprinsul eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de prof. Bogdan Mureșan.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți Mitropoliții Banatului, Vasile Lazarescu și Nicolae Corneanu, precum și ctitorii și binefăcătorii Catedralei Mitropolitane, mai ales că anul acesta se împlinesc 90 de ani de la punerea pietrei de temelie și 80 de ani de la târnosire.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, teologul Ioan Marian Bigaz a fost hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Mitropolitane.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Părinte Episcop Siluan.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor prezenți la Timișoara, credincioșilor, reprezentanților autorităților locale și ai instituțiilor timișorene. De asemenea, a subliniat nevoia de a exista o bună colaborare între toate instituțiile statului, de a ne uni eforturile și a spori rugăciunea, pentru a putea depăși greutățile și provocările cu care ne confruntăm.