Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Știri › Sfinţirea picturii bisericii din Parohia Recea, Protopopiatul Șimleu Silvaniei

Sfinţirea picturii bisericii din Parohia Recea, Protopopiatul Șimleu Silvaniei

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Știri
Un articol de: Ionuţ Chifa - 14 Octombrie 2026

Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit rânduiala sfințirii picturii, prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită, în Parohia Recea, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, duminică, 11 octombrie. În continuare, a săvârşit Sfânta Liturghie, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit Pilda semănătorului, arătând că cele patru feluri de pământ reprezintă stări sufletești pe care fiecare om le poate trăi, iar rodirea cuvântului lui Dumnezeu presupune depășirea fricii, a grabei și a împrăștierii minții.

Ierarhul i‑a felicitat pe credincioși pentru răbdarea și statornicia de care au dat dovadă în înfrumusețarea bisericii şi l‑a hirotesit întru iconom pe pr. paroh Gavril‑Florin Ardelean. Preasfințitul Părinte Episcop Benedict a oferit gramate de ctitori familiilor Ionel și Florica Hudin, Sorin și Angela Oiegar și Ioan și Dorina Ardelean, iar mai mulți binefăcători ai parohiei, între care și Breda Lajos, primarul comunei Vârșolț, au primit diplome de apreciere.

La final, Preasfinţia Sa a sfinţit o troiță din piatră şi o cruce de la mormântul pr. Miron Pop, fost paroh al comunității și inițiator al lucrărilor de construire a actualului lăcaș de cult. 

 

Citeşte mai multe despre:   sfintire  -   Protopopiatul Simleu Silvaniei  -   Benedict, Episcopul Sălajului