Hramul paraclisului arhiepiscopal din cimitirul Pomenirea, municipiul Arad

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 01 Iulie 2020

În ziua de sărbătoare a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înalt­preasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit la paraclisul arhiepiscopal din cimitirul Pomenirea, municipiul Arad, care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli.

Cu acest prilej, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, din care au făcut parte preoţii Ioan Pagubă, Adrian Hanțiu, Dan Nicolau, arhidiaconul Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, şi diaconul Lucian Baba. 

În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre „Măreția apostolatului”, adică propovăduirea învă­ță­turii despre viața, pătimirile și Învierea Domnului Hristos. Istoria bisericească a primelor veacuri după Înălțarea Mântuitorului la cer confirmă cuprinderea întregii lumi de către propovăduirea Sfinților Apostoli și următorilor lor. „Biserica Ortodoxă Română a dobândit pe drept cinstirea de a avea origine apostolică adeverită de propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, frate cu verhovnicul Apostolilor, Sfântul Petru, într-o succesiune istorică luminoasă, prin ierarhia acesteia”, a amintit Înaltprea­sfinția Sa.

Preotul Ioan Pagubă, slujitor la acest paraclis, i-a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru prezența și slujirea în această biserică, cu prilejul hramului, precum și tuturor clericilor și credincioșilor prezenți.