Hramul paraclisului episcopal din orașul Tulcea
Paraclisul episcopal „Buna Vestire” din orașul Tulcea, care este și una dintre cele mai vechi biserici din municipiu, și-a sărbătorit luni hramul. Din cauza reparațiilor capitale în care se regăsește, din anul 2021, slujba sărbătorii a fost oficiată într-o capelă situată în vecinătatea bisericii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La hram au luat parte credincioși şi membri ai comunităţii elene din Tulcea care au sărbătorit la 25 martie și Ziua națională a Greciei, pentru care s-a și oficiat o slujbă de Te Deum. De asemenea, luni s-au împlinit și 16 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Visarion ca Episcop al Tulcii.
La final, Episcopul Tulcii a mulțumit tuturor credincioșilor pentru prezență, pentru felicitări și pentru frumoasa conlucrare spirituală în cei 16 ani de când păstorește Eparhia Tulcii, după care a primit în dar din partea ostenitorilor Centrului eparhial un engolpion. Paraclisul episcopal „Buna Vestire” din orașul Tulcea împlinește, în 2024, 170 de ani de la sfințire.