Hramul Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală 

Data: 18 Septembrie 2019

În ziua de 20 septembrie, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari îşi sărbătoreşte ocrotitorii, pe Sfinții Mari Mucenici Eustaţie, Teopista, Agapie și Teopist, martiri pentru credinţa în Hristos la Roma în anul 122, în timpul împăratului roman Hadrian (117-138). Din anul 1840, Biserica Iancu Vechi-Mătăsari păstrează ca un dar de mare preţ părticele din sfintele moaşte ale acestei familii creștine. Anul acesta, sărbătoarea hramului de toamnă al Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari se va desfășura după următorul program. Joi, de la ora 17:00, vor fi săvârșite Vecernia cu Litia, urmate de procesiunea cu cinstitele moaşte ale sfinţilor mucenici în jurul bise­ricii și un concert de muzică corală, în curtea bisericii, intitulat „Bucuria credinţei”, susţinut de corul mixt Canticum, dirijor Răzvan Rădos, și corul bărbătesc Cantus Domini, dirijor arhidia­con Răzvan-Constantin Ştefan. Vineri, în ziua hramului, la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari vor fi săvârșite Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul.