Hramul Parohiei Meletie din Episcopia Giurgiului
Credincioşii Parohiei Meletie dar şi cei din localităţile învecinate s-au bucurat, cu prilejul hramului, de posibilitatea de a se închina racla ce conţine părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adusă de la Catedrala episcopală din Giurgiu.
Părintele Emanuel Ioan Stuparu, vicar-administrativ al Episcopiei Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială împreună cu un sobor de preoţi după care s-a săvârşit slujba parastasului pentru pomenirea celor răposaţi. În cuvântul său, părintele vicar a transmis celor prezenţi arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Ambrozie, apreciind totodată, enoriaşii acestei parohii pentru că de la copii şi tineri până la cei mai vârstnici, toţi se remarcă permanent şi deopotrivă în păstrarea nealterată a învăţăturilor Sfintei Scripturi, prin participarea la sfintele slujbe, în împlinirea datinilor strămoşeşti şi prin participarea la activităţile administrative pentru întreţinerea şi înfrumuseţarea bisericii satului.