Hramul Parohiei Toma Cozma din Iaşi
Ieşenii sunt aşteptaţi astăzi, 24 noiembrie 2014, la prima slujbă din cadrul hramului bisericii Parohiei Toma Cozma din Iaşi. Începând cu ora 17:00, un sobor de preoţi va sluji Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfintei Ecaterina, ocrotitoarea sfântului locaş. Mâine-dimineaţă, de la ora 8:00, se va săvârşi Utrenia, care va fi urmată de Sfânta Liturghie şi de un parastas. „Atât după slujba Vecerniei, cât şi după cea a Sfintei Liturghii, cu sprijinul membrilor Consiliului parohial şi al Comitetului parohial, al colaboratorilor şi prietenilor apropiaţi ai parohiei, se va oferi pelerinilor prezenţi expresia culinară a bucuriei sărbătorii, reliefând prin aceasta şi importanţa comuniunii cu semenii noştri, scopul, de altfel, al unei serbări creştine“, a spus Vasilica Onofrei, consilier relaţii publice în cadrul Parohiei Toma Cozma. (C.C.)