Hramul Schitului Zimbru din Galaţi
Ziua de 21 iulie din fiecare an prilejuieşte o mare sărbătoare duhovnicească în nordul judeţului Galaţi, acolo unde numeroşi pelerini din toate colţurile Eparhiei Dunării de Jos se adună la prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail în localitatea sa natală - Bursucani.
Prăznuirea Sfântului Rafail a adunat numeroşi creştini din împrejurimi, şi nu numai, în localitatea sa natală, cătunul Zimbru din Bursucani. În ziua cinstirii sale, Sfânta Liturghie a fost săvârşită într-un foişor din vecinătatea viitoarei biserici a schitului şi lângă vestigiile primei biserici, de către un numeros sobor de preoţi, în frunte cu arhimandritul Daniil Oltean, vicar-administrativ al eparhiei şi delegatul Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian la această sărbătoare.
Cu această ocazie, protopopul de Târgu Bujor, pr. Cezar Gagiu, a arătat celor prezenţi istoria Schitului Zimbru, de la începuturi şi până în zilele de astăzi, mărturisind şi bucuria descoperirii vechilor ziduri ale bisericii.
Vorbind celor prezenţi despre importanţa acestei sărbători pentru Biserica locală de la Dunărea de Jos, vicarul-administrativ arhim. Daniil Oltean a îndemnat să "fim primii vieţuitori ai acestui schit, prin rugăciune, purtare şi faptă bună.
Ziua de astăzi este o zi de sărbătoare şi de hram pentru locurile acestea, căci Sfântul Rafail ocroteşte această regiune încărcată de tradiţie istorică, în apropierea Mănăstirii Adam, iar noi, în semn de cinstire şi de mulţumire adusă sfântului, ne-am rugat la sfânta slujbă pentru ca Schitul Zimbru să prindă din nou viaţă şi cultură, aşa cum a fost odinioară, şi locuitorii zonei acesteia să se împărtăşească de rugăciunile care se vor ridica aici şi de râvna maicilor care vor fi aici."
Totodată, vicarul-administrativ arhim. Daniil Oltean a transmis şi mesajul de binecuvântare şi de preţuire al Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian. La final, pelerinilor prezenţi la sărbătoarea Sfântului Rafail li s-au oferit iconiţe şi broşuri, fiind invitaţi la o agapă frăţească, pregătită de maicile de la Mănăstirea Adam.
Un nou schit ce-l va avea protector pe Sfântul Gheorghe
Prin eforturile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, vechiul schit din cătunul Zimbru, întemeiat de către ucenicii Sfântului Rafail, se află în plin proces de rezidire, chiar lângă zidurile vechi, recent descoperite.
Acest lăcaş monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări - ieromonahii Ioasaf şi Aloman - veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi. Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului de Culte, maicile, în frunte cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. Însă la schit au mai rămas totuşi câteva maici, printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat. În locuinţa celei dintâi, statul hotărăşte în anul 1866 înfiinţarea şcolii primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie. Astfel, biserica schitului devine parohială. În ea se slujea doar de hram. În anul 1939, ea împlinea cerinţele spirituale ale credincioşilor din satul Zimbru, astăzi desfiinţat. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv.
La prima cinstire a Sfântului Rafail în localitatea sa natală (21 iulie 2008), când chiriarhul Eparhiei Dunării de Jos, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a slujit Sfânta Liturghie în cătunul Zimbru al satului Bursucani, pe locul vechiului schit, s-a luat hotărârea rezidirii acestui lăcaş monahal. Astfel, prin Hotărârea nr. 244/ 2008, Arhiepiscopia Dunării de Jos reînfiinţează Schitul Zimbru, demarând şi lucrările pentru construcţia lăcaşului de cult. Acesta se doreşte a fi refăcut în scurt timp, după cum a existat în realitate şi după cum mărturisesc documentele istorice, precum şi după cum a rămas în amintirea bătrânilor satului.
Sfântului lăcaş, care a primit, fireşte, pe lângă vechiul hram şi ocrotirea Sfântului Rafail, i s-a sfinţit locul şi i s-a pus piatra de temelie în data de 21 iulie 2009. În luna iunie a acestui an, lângă noua biserică a schitului au fost descoperite ruinele vechiului lăcaş de cult.