Hramul Sfântului Ioan Botezătorul în Mitropolia Olteniei

Data: 07 Ianuarie 2014
Marţi, 7 ianuarie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, biserica Parohiei Brestei a primit vizita IPS Părinte Mitropolit Irineu. Cu acest prilej, IPS Părinte a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a evocat personalitatea celui mai mare dintre prorocii Vechiului Testament.
 
Sfântul Ioan Botezătorul a fost cinstit în chip deosebit şi la Mănăstirea Cămărăşeasca, din judeţul Gorj. Cinstitul aşezământ a fost construit în jurul anului 1780 de boierii gorjeni Cămărăşescu.
 
În aceeaşi zi, Biserica Grecescu din Drobeta-Turnu Severin şi-a sărbătorit ocrotitorul.  La bucuria credincioşilor parohiei a luat parte chiriarhul mehedinţean, PS Părinte Nicodim, care a oficiat aici Sfânta Liturghie.
 
Tot cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“ este cunoscută şi biserica din Slatina, aşezată în partea vestică a municipiului, în cartierul Grădişte, în anul 1796, în timpul domnitorului Alexandru Ispilanti, cu binecuvântarea mitropolitului Grigore. (Diac. Ioniţă Apostolache, diac. Gheorghe Cioiu)