Hramuri şi binecuvântări arhiereşti

Data: 23 Noiembrie 2014

La praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“ din oraşul Bocşa, Protopopiatul Reşiţa, iar Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog a îmbrăcat la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului straie de sărbătoare, fiind sărbătorit hramul bisericii vechi. La sărbătoarea obştii monahale a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi ierodiaconi. Ca de fiecare dată, chiriarhul a ţinut să fie prezent în mijlocul obştii monahale şi a pelerinilor care vin aici cu regularitate pentru a împărtăşi bucuria praznicului şi pentru a arăta neîncetata purtare de grijă faţă de acest aşezământ monahal.

La momentul cuvenit din slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Vlad-Sergiu Sandu. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţitul Timotei a arătat că cel dintâi hram al mănăstirii aduce în cugete istoria praznicului. „Fecioara Maria este consacrată, potrivit făgăduinţei părinţilor, la Templul din Ierusalim, a cărui împărţire şi înzestrare se observă în ridicarea de biserici cu simbolismul ziditor pentru cadrul spiritual. Biserica, trup tainic al Domnului, sub ocrotirea celei ce L-a adus în lume, devine maica tuturor celor ce sunt în comuniune cu El. Pericopele zilei pun în lumină ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, mai ales în sfintele mănăstiri, grădini ale Maicii Domnului“, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. La sfârşitul slujbei, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iovan Nestor, stareţul sfintei mănăstiri, a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru participarea la hramul bisericii vechi a mănăstirii şi pentru permanenta părintească purtare de grijă.

Hramuri în Episcopia Caransebeşului

Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“ din oraşul Bocşa, Protopopiatul Reşiţa, şi-a sărbătorit vineri, 21 noiembrie, ocrotitoarea. Încă de la orele dimineţii, la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a sfinţit o troiţă ridicată în curtea locaşului de cult al parohiei. În prezenţa credincioşilor, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit în continuare Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit în treapta diaconiei tânărul teolog Marius Doran. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr impresionant de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului. La final, chiriarhul a sfinţit noua sală de mese a cantinei din incinta Centrului de servicii sociale „Sfântul Ierarh Nectarie“. „Am revenit cu bucurie în această parohie din Bocşa Română, la hramul acestei biserici noi. Aici se împleteşte în chip armonios Liturghia cu filantropia, pentru că în aceeaşi curte avem o biserică, dar şi un aşezământ social în care sunt hrăniţi peste 20 de credincioşi proveniţi din familii defavorizate“, a subliniat Preasfinţitul Lucian.

Tot de praznicul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, şi Mănăstirea Gornea-Sicheviţa, din judeţul Caraş-Severin, şi-a sărbătorit hramul. Din încredinţarea Preasfinţitului Lucian, aici a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Pentru a înfrumuseţa cântările la strană, răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenţi teologi din Caransebeş, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu.

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului la Timişoara

Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit vineri la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Cu acest prilej, ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului locaş. În cadrul slujbei, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Gheorghe Suci, care a fost numit preot pe seama Parohiei Grebenaţ, din cadrul Episcopiei Dacia Felix. Cuvântul de învăţătură a fost adresat credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie de pr. Ioan Petru Pană, care a subliniat aspecte importante din viaţa Maicii Domnului, cea care a fost închinată de mică lui Dumnezeu spre a-i sluji cu sfinţenie în curăţie şi neprihănire. La momentul potrivit, foarte mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a săvârşit la finalul Sfintei Liturghii slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, care ar fi împlinit în data de 21 noiembrie venerabila vârstă de 91 de ani. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, condus de pr. Dan Dragomir. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Darius Herea, Valentin Birău)