Hristos suferă alături de martiri

Actele martirice, Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, pp. 125-126

„(...) Felicitas s-a bucurat și ea de harul Domnului. Fiindcă se afla în luna a opta de sarcină (căci fusese arestată însărcinată), iar ziua spectacolului se apropia, ea era în mare frământare, ca nu cumva, din cauza sarcinii, să fie amânată (de la pătimire). Căci nu se îngăduia (după legile romane) ca femeile însărcinate să fie condamnate la moarte. Apoi (...) să nu-și verse sângele ei sfânt și nevinovat printre alți nelegiuiți (mai în urmă). Dar și însoțitorii ei de mucenicie erau adânc în­tristați de a lăsa o așa de bună tovarășă și în­so­ți­toare singură pe calea aceleiași spe­ran­țe. De aceea, cu trei zile înaintea muceniciei, uniți cu toți în aceeași întristare, au făcut rugăciune către Domnul. Îndată, după rugăciune, au cuprins-o du­rerile (nașterii). Și pe când suferea, plân­gân­du-se de greutatea firească a unei nașteri în luna a opta, unul dintre paznicii celor închiși i-a zis:
– «Dacă acum tu suferi atât de mult, ce vei face atunci când vei fi aruncată fiarelor, pe care le-ai disprețuit, fiindcă n-ai voit să jertfești zeilor?».
Și ea a răspuns:
– «Acum eu sufăr ceea ce sufăr. Acolo, însă, un Altul (Hristos) va fi în mine, Care va pătimi pentru mine, fiindcă și eu voi pătimi pentru El».
Astfel, a născut o fetiță pe care a crescut-o o soră (creștină) ca pe o fiică a ei.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învățământul religios, cap. 18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 314-315

„Aceștia sunt cei pe care tiranii i-au silit s-o trădeze (credința creștină - n.n.) în public, dar care din nou s-au arătat învingători prin aceea că au primit cu nepăsare tot felul de torturi în trupul lor, lucru pe care de bună seamă nu l-ar fi putut suporta cu atâta tărie dacă n-ar fi avut dovada sigură și nestrămutată că Dumnezeu este cu ei.”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LVIII-a, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 242

„Ștefan, pe când primea lovituri mortale cu pietre, vedea cerurile deschise și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 4, 55). De aceea nu simțea loviturile pietrelor, nu se gândea la rănile trupului, ci era cu ochii ațintiți către Hristos, de El se simțea ocrotit.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)