Iaşul va primi şi a doua tranşă de vaccinuri antigripale

Data: 01 Noiembrie 2007

Săptămâna aceasta vor ajunge la Iaşi 48.000 de doze de vaccin antigripal, reprezentând cea de-a doua tranşă din numărul total de vaccinuri alocate în acest an de Ministerul Sănătăţii (MS). Potrivit conducerii ASP Iaşi, din cele 65.000 de doze primite în tranşa întâi au fost administrate deja 15.600 de doze bolnavilor cronici şi copiilor din întreg judeţul. „Vaccinurile din acest an cuprind trei tipuri de virusuri, respectiv H1N1, H3N2 şi B şi au rolul de imuniza organismul, astfel încât acesta să fie protejat pentru tulpina care va circula în sezonul în care tocmai am intrat“, a declarat dr. Irina Mitroi, director adjunct al ASP Iaşi.

Acesta a mai precizat că cei care nu sunt cuprinşi în programul naţional de vaccinare antigripală îşi pot achiziţiona deja vaccinul din farmacii, la preţuri care nu depăşesc 30 RON. Până la sfârşitul acestei luni, la Iaşi va ajunge întreaga cantitate de vaccin alocată de minister, respectiv 180.000 de doze. (O.B.)