Icoana naşterii Domnului Hristos

Icoana naşterii Domnului Hristos, precum şi alte icoane prăznicare, înglobează în ea toate celelalte praznice împărăteşti şi face prezente toate marile evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos.

Icoana este reprezentarea picturală a unui personaj sfânt sau a unei scene sfinte, făcută de obicei pe o bucată de lemn, pânză, metal, hârtie sau sticlă, ori chiar pe zidul bisericii. Icoana indică coborârea lui Dumnezeu în lume şi participarea omului la viaţa dumnezeiască.

Sfântul Teodor Studitul a afirmat că, asemenea icoanei Mântuitorului, Evanghelia este o icoană verbală, pentru că icoana Domnului Hristos nu este altceva decât cuvântul dumnezeiesc văzut, care ne conduce la credinţa în Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Imaginile sfinte şi Evanghelia, amândouă sunt expresii ale inexprimabilului, devenite posibile datorită revelării lui Dumnezeu, a cărei supremă manifestare a fost întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Pentru Părinţii celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, icoana stă pe aceeaşi treaptă cu Sfânta Evanghelie. Prin contemplarea icoanei, credincioşii ajung, la fel ca şi prin ascultarea cuvântului, la întărirea credinţei. Cuvântul Evangheliei şi icoana ne descriu istoria mântuirii noastre în Domnul nostru Iisus Hristos, căci ceea ce Evanghelia relatează în cuvinte, acelaşi lucru îl reprezintă icoana prin culori. Astfel, a auzi şi a vedea merg împreună şi amândouă sunt conforme cu voinţa lui Dumnezeu.

Importanţa icoanei în Ortodoxie se vede din aceea că nu există rit liturgic fără icoană. Aşa cum nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie fără rugăciuni, la fel nu se poate săvârşi fără icoane.

Ținând cont de însemnătatea deosebită a icoanei în Biserică, în cele ce urmează vom explica reprezentarea iconografică a nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii.

Icoana naşterii Domnului Hristos, precum şi alte icoane prăznicare, înglobează în ea toate celelalte praznice împărăteşti şi face prezente toate marile evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos. Icoana naşterii ne apare astfel în întreaga sa semnificaţie mesianică şi eshatologică, în care misiunea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este deja împlinită şi marea taină a lui Dumnezeu care devine Om, este înfățișată împreună cu toate consecinţele ei.

Cu toate că Pruncul Iisus S-a născut într-o peşteră din Betleemul Iudeii, Evangheliile nu menţionează acest amănunt, ci amintesc doar ieslea în care a fost culcat Pruncul (Luca 2, 16) şi casa în care magii I-au adus darurile lor (Matei 2, 11). Grota naşterii însă există până astăzi, iar Sfânta Tradiţie vorbeşte în mod constant despre ea (…)

Peştera din Betleem este pictată întotdeauna în culori închise, care indică umbra păcatului şi a morţii care domneau peste omenire înainte ca Domnul Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), să fi coborât până la noi. Întunericul sumbru al grotei, această deschizătură întunecoasă a pământului, mai reprezintă şi iadul (…) Pruncul Iisus este reprezentat ca o pată de lumină în întunericul peşterii, pentru că „El este Lumina cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul” (Ioan 1, 9). Bezna idolatriei şi păcatele întunecau mintea omului căzut, de aceea Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a ne deschide raiul cel închis în urma păcatului protopărinților şi să ne arate calea spre el, ca un far călăuzitor. Mântuitorul a afirmat în acest sens: „Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46).

Albul noului-născut pe fundalul negru al peşterii preînchipuie mormântul Domnului Hristos. Pruncul se află într-o peşteră (mormânt), înfăşurat în fâşii de pânză, asemenea lui Lazăr, mortul înviat ieşind din mormânt, tot o peşteră (…)

Maica Domnului se găseşte în centrul icoanei, lângă peşteră, îmbrăcată într-un veşmânt purpuriu, culoare rezervată în Bizanţ numai împăraţilor, care subliniază demnitatea ei împărătească, în calitate de Născătoare de Dumnezeu, pentru că Fiul ei este Împăratul cerului şi al pământului. Sfânta Fecioară este reprezentată în dreapta Pruncului, conform celor afirmate în Psalmi: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta” (Psalmul 44, 11), aşa cum va sta şi în împărăţia lui Dumnezeu, după adormirea ei cu trupul (...) Cele trei stele de pe capul şi de pe umerii Maicii Preacurate sunt semnul fecioriei ei dinainte, din timpul şi de după naşterea Domnului Hristos (…)

Îngerii prezenţi la naşterea Domnului Hristos ne apar în icoană deasupra celor doi versanţi ai muntelui, unind cerul cu pământul. Pe când cea mai mare parte a lor, reprezentată în partea stângă, îşi ridică ochii spre cer şi cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), un alt înger, pictat în partea dreaptă, se apleacă spre un păstor, indicând prin gestul mâinii că îi vesteşte o mare bucurie. Acesta este îngerul care le-a spus păstorilor de lângă Betleem: „Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11) (…)

Păstorii de la naşterea Domnului Hristos sunt martorii prin excelenţă, care au avut menirea să răspândească printre evrei vestea minunată a naşterii lui Mesia cel făgăduit. După ce îngerul le-a spus ce s-a întâmplat în Betleem şi păstorii au văzut Pruncul, pe Fecioara Maria şi pe dreptul Iosif, „au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2, 17-18) (…)

În partea din stânga sus a icoanei îi vedem pe cei trei magi, Gaşpar, Melchior şi Baltazar, care au urmat cale îndelungată steaua, ce străluceşte acum deasupra grotei. Primul mag priveşte atent la steaua care îi conduce către Împăratul ce tocmai S-a născut.

Îndelungata căutare a celor trei magi înţelepţi a luat sfârşit într-o grotă umilă, unde un sugar sărman primeşte daruri împărăteşti, ceea ce arată că sensul ultim al oricărei ştiinţe şi căutări omeneşti este contemplarea şi adorarea lui Dumnezeu, Care pentru noi S-a făcut om şi S-a născut în Betleemul Iudeii.

Cei trei înţelepţi veniţi de la Răsărit reprezintă neamurile păgâne şi idolatre, necunoscătoare a revelaţiei biblice. Magii, care slujeau stelelor, s-au învăţat de la stea să se închine Domnului Hristos, „Soarelui dreptăţii” (Maleahi 3, 20), şi ei simbolizează Biserica lui Hristos ce se va constitui dintre neamuri, în timp ce păstorii reprezintă Biserica dintre iudei  (…)

O rază de lumină din steaua de deasupra stâncilor cade asupra Pruncului Iisus. Steaua este vestitoarea zorilor unei ere noi, aceleia a harului, pentru că „harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17), „Soarele dreptăţii”, care a venit în lume „ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii” (Luca 1, 79). După cum evreii au fost conduşi către Mântuitorul de Legea Veche, popoarele păgâne (reprezentate prin magi) au fost călăuzite către Domnul Hristos de razele stelei.

Unica rază care pogoară din înălţime semnifică fiinţa sau natura cea una a lui Dumnezeu, dar care, ieşind din stea, se împarte în trei, pentru a desemna participarea celor trei Persoane dumnezeieşti la lucrarea mântuirii.

În spatele leagănului Pruncului Iisus stau două animale, care Îl încălzesc pe Acesta cu respiraţia lor (…)

În partea stângă jos a icoanei, dreptul Iosif stă aşezat pe o piatră. Acesta este pictat în partea extremă şi nu împreună cu Pruncul Iisus şi cu Maica Domnului, pentru că el nu este tatăl, ci purtătorul de grijă al Pruncului şi al Sfintei Fecioare. Iconografia subliniază prin aceasta că Iosif nu este considerat un personaj principal în acest eveniment, separându-l net de grupul central (…)

Personajul din faţa lui Iosif este diavolul deghizat în păstorul Thyrros (pe unele compoziţii este un bătrân cu coarne şi coadă), care sădeşte gânduri de îndoială în inima acestuia (…)

Cele două scene din josul icoanei: a dreptului Iosif cuprins de îndoieli (în stânga) şi a îmbăierii Pruncului (în dreapta), sunt complementare în semnificaţia lor hristologică. Îndoielile dreptului Iosif subliniază caracterul de nepătruns al tainei venirii printre noi a Fiului lui Dumnezeu, întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, în timp ce scena băii insistă pe deplina realitate a naturii Sale omeneşti. Astfel aceste două scene năzuiesc dacă nu să reprezinte, cel puţin să ilustreze, prin juxtapunerea a două imagini, dogma formulată la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), că în persoana cea una a lui Iisus Hristos există două firi, cea divină şi cea umană, care sunt neamestecate, neschimbate, neîmpărţite și nedespărţite (…)

Trecând de la reprezentarea iconografică a nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii la orice icoană, în general, putem afirma că aceasta dezvăluie frumusețea sfântă izvorâtă din Sfântul Duh, realizarea de către om a asemănării cu Dumnezeu. Întrucât sfinții înfățișați în icoane sunt oameni vii, ca și noi, dar care au fructificat harul lui Dumnezeu, icoana mărturisește posibilitatea aflată la îndemâna fiecărui creștin de a ajunge prin eforturi personale și ajutorul lui Dumnezeu să realizăm cea mai înaltă aspirație a noastră: sfințenia, care poate fi dobândită numai prin căința sinceră pentru păcatele săvârșite, prin ferirea de a încălca voia lui Dumnezeu și prin săvârșirea de cât mai multe fapte bune. Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani buni!”.