ICR va avea stand propriu la târgul de carte de la Leipzig

Data: 04 Feb 2009

Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) al Institutului Cultural Român (ICR) va participa cu stand propriu, în perioada 12-15 martie 2009, la Târgul internaţional de carte de la Leipzig, Germania. După târgul de carte din noiembrie 2008 de la Viena, CENNAC participă pentru a doua oară cu stand propriu la un târg internaţional de carte. La stand vor fi prezentate o selecţie din volumele, albumele şi revistele apărute până acum prin programele de finanţare Translation and Publication Support, 20 de autori, Publishing Romania, o selecţie de albume editate de către editura ICR, precum şi broşuri şi materiale promoţionale de prezentare ale programelor şi proiectelor derulate de Institutul Cultural Român. Centrul Naţional al Cărţii va organiza şi susţine participarea a doi autori români în cadrul manifestărilor internaţionale din cadrul acestui târg, reunite sub titlul „Leipzig liest“ („Leipzig citeşte“).

Sâmbătă, 14 martie, de la ora 15:00, la Forum International (Hala 4, stand B600), Petru Cimpoeşu va citi un fragment din opera sa, duminică, 15 martie, de la ora 12:00, la Forum International (Hala 4, stand B600), va lectura Radu Paraschivescu. Anul trecut, scriitorul Mircea Cărtărescu a citit din opera sa. De asemenea, 22 de volume semnate de autori români vor fi traduse şi publicate în 11 ţări, în urma jurizării desfăşurate la sfârşitul lunii ianuarie în cadrul programului de finanţare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români (TPS - Translation and Publication Support Programme) derulat de Institutul Cultural Român (ICR). Subvenţiile pentru traducere vor fi acordate unor edituri din Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Suedia. Lista autorilor cuprinde atât nume consacrate, de la Max Blecher, Mircea Eliade, Panait Istrati, la Gabriela Adameşteanu, Norman Manea, Grigore Vieru, cât şi autori afirmaţi recent, precum Dan Lungu, Bogdan Suceavă sau Liliana Ursu. Subvenţiile oferite în această sesiune însumează aproximativ 105.000 euro.