„Iisus Hristos, Colegul meu de bancă“

Între multele semnale că ora de religie este oră de conjugare a spiritului cu viaţa, că ţine în ea şansa copiilor de a se împlini, inclusiv ca lideri de opinie, volumul „Iisus Hristos, Colegul meu de bancă“ este darul elevilor Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr“ din Avrig, judeţul Sibiu, către profesorii şi părinţii lor. Coordonaţi de Remus Ioan Răsvan, tânărul lor profesor de religie, copiii avrigenilor au pus în paginile volumului întrebările şi răspunsurile lor asupra vieţii: familie, teologia postului, natura creştinismului ori psihanaliza. Am scris în prefaţa volumului cuvinte pe care le-aş repeta la nesfârşit: „Trăim vremuri în care ca oameni ai Bisericii suntem acuzaţi că tâmpim copiii, că alinierea la valorile creştine ale creaţiei dinamice şi inteligente exclude cunoaşterea ştiinţifică. Prietenii noştri copii dovedesc că cei care vorbesc astfel nu despre noi vorbesc. Ci numai despre ei, frustraţii care nu reuşesc nicicum să-L privească pe Dumnezeu, măcar ca egalul lor. Nu putem fi decât bucuroşi că textelor copiilor li s-au adăugat cele ale noastre, semnificând unitatea transgeneraţională a Bisericii. Este ca un cânt senin la strană, dimineaţa în zori, în răcoarea Dimineţii Învierii... Mulţumim copiilor că ne-au primit colegi de volum, că ne-au dăruit posibilitatea să ne aşezăm în banca lor, alături de ei şi de Mântuitorul Hristos. Suntem surprinşi de suavitatea şi hotărârea ce curg din încercarea lor de a se dovedi parteneri de dialog Şcolii şi Bisericii. Da, sunt aceiaşi copii care au emoţii la răspuns la tablă, despre care nu ştiam că pot scrie inclusiv în... neogreacă. Generaţie amăgită, vă întrebăm, sau lecţie de viaţă tuturor amăgiţilor din jur? Binecuvântat să fie Dumnezeu Care ne-a îngăduit să-i avem elevi, copii în casele şi familiile noastre, credincioşi Bisericii şi mărturisirii Colegului lor de bancă, Hristos Domnul. Ne-au oferit ocazia acestui scurt tratat de fericire“. Volumul a apărut recent la Editura Astra Museum, Sibiu, sub egida CADCO - Mitropolit Andrei Şaguna, însumând 293 de pagini. (Pr. C. Necula)