„Imaginaţi-vă ce oameni ar deveni tinerii dacă educatorii lor ar fi sfinţi!“

Viaţa tinerilor este una marcată de libertate, speranţă şi entuziasm. Tinerii sunt cei care simt binele şi frumosul dezinteresat, valori care, în lumea de astăzi, au fost acoperite de diferite măşti. Dar, pentru a afla adevărul vieţii şi pentru a trăi viaţa adevărului, tinerii au nevoie de o legătură neîntreruptă cu Hristos. Interviul următor este primul dintr-o serie ce-şi doreşte să aducă în prim-plan tinerii şi preocupările lor, dar şi legătura dintre generaţia tânără şi viaţa în Hristos. Monahia Eustochia Volmer, director al Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva“ de la Agapia, ne va vorbi despre avantajele şi preocupările tinerilor creştini.

 

Care este cel mai bun sfat pe care îl daţi întotdeauna tinerilor?

 

Tinerii să trăiască în şi cu Hristos, să aibă discernământ sănătos în toată lucrarea lor, pentru a putea să deosebească şi să aleagă întotdeauna corect între bine şi rău. Acest lucru este posibil numai dacă vor trăi nestrămutat cu credinţă şi dragoste de Hristos, într-o atmosferă duhovnicească, pentru a-şi păzi mintea de orice nălucire (Isichie Sinaitul), cum numesc Sfinţii Părinţi iluziile şi tentaţiile lumii. I-aş sfătui pe tineri să încerce să Îl caute pe Dumnezeu şi să aibă dragoste de aproapele, să fie generoşi şi îngăduitori, să aibă iniţiative, să fie creativi şi disponibili pentru muncă şi, mai ales, să facă ceea ce este specific vârstei lor. Recomand asta, întrucât am observat că, de cele mai multe ori, copiii devin adolescenţi înainte de vreme, adolescenţii se comportă prea devreme ca adulţii, astfel încât lanţul slăbiciunilor nu mai poate fi oprit.

Care ar trebui să fie preocupările tinerilor în conformitate cu învăţătura creştină?

 

Fiecare tânăr ar trebui să fie un apostol prin faptă şi gând, prin comportament şi virtuţile morale creştine, pe care le-ar putea prezenta ca modele reale în universul în care el trăieşte. De asemenea, este extrem de important ca fiecare tânăr să îşi facă timp să stea de vorbă cu Dumnezeu prin rugăciune, pe care o consider un timp privilegiat al fiinţei umane, prin care tânărul Îl caută şi Îl poate găsi sau regăsi pe Dumnezeu. Sfinţii numesc această disponibilitate sufletească râvnă pentru cele sfinte, care este o dorinţă autentică de a cunoaşte lucrurile cu adevărat spirituale. În ordinea vieţii lui sociale, cea dintâi preocupare a unui tânăr ar trebui să fie aceea de a descoperi lumea treptat, în toată complexitatea ei, dorind să facă acest lucru cu un sentiment profund al credinţei în Dumnezeu. Eu atribui educaţiei în general şi educaţiei religioase în mod particular un rol important în formarea unui tânăr, întrucât sentimentul credinţei aşază lucrurile, le nimbează cu lumina idealului, conferă stabilitate, nu rigiditate, iar sufletul regăseşte un izvor nesecat de energie, de bucurie de a fi util, de a gândi şi de a acţiona în ordinea socială. Forma perfectă de educaţie pentru Ortodoxie este asceza sfinţilor, întrucât, prin suişul lor dificil şi minunat, fiinţa profundă a omului înaintează sub acţiunea harului. Sfântul e un discipol direct al lui Dumnezeu, iar actul paideutic, în acest caz, este gestionat de Creatorul Însuşi. Imaginaţi-vă ce oameni ar deveni tinerii dacă educatorii lor ar fi sfinţi! Ce frumoasă ar fi lumea şi ce fericiţi am fi cu toţii! De aceea, recomand tinerilor să înveţe, indiferent ce fel de educatori vor avea, să creadă în bucuria vieţii în legătură cu Dumnezeu şi să caute adevărul în cărţi, în primul rând în Cartea Cărţilor, care este Sfânta Scriptură, dar şi în experienţele multiple, din Vieţile Sfinţilor, ale martirilor noştri din temniţele comuniste, ale marilor părinţi contemporani.

 

Care consideraţi că sunt principalele avantaje ale tinerilor care duc o viaţă creştină?

 

Unul dintre aceste avantaje este acela că Biserica îl pregăteşte pentru a deveni cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu. Spuneam anterior că educaţia adevărată trebuie să respecte anumite principii. Un principiu a fost magistral formulat de către Comenius: educaţia trebuie să îi ajute pe copii să înveţe ştiinţa, o morală autentică, să fie educaţi în evlavie, astfel încât să se integreze optim şi rapid în viaţa prezentă şi să se pregătească în vederea accederii în lumea viitoare. Aş adăuga în acest context şi afirmaţia pedagogului ceh Mayer: Dumnezeu este începutul şi sfârşitul oricărei educaţii. Numai aşa poţi aparţine marii familii a Bisericii Ortodoxe, unde regăseşti fraţi, surori, părinţi duvohniceşti, dar mai ales poate fi activată legătura de familie spirituală cu Sfinţii Părinţi şi cu Raiul însuşi. Tânărul care trăieşte cu sentimentul profundei credinţe în Dumnezeu este o fiinţă ferită de riscurile depresiei, ale incertitudinii falselor repere. Desigur, un tânăr creştin nu este lipsit de ezitări, de tentaţii de tot felul, de greşeli, căci tot acest proces este chiar actul învăţării vieţii, dar toate acestea se soluţionează, au un sfârşit, lumina lui Hristos învingând întotdeauna tenebrele şi labirintul.

Cum putem argumenta ideea că lupta împotriva păcatului trebuie să fie o preocupare permanentă a tinerilor?

 

Păcatul este o deformare radicală a chipului lui Dumnezeu în om, o denaturare a fiinţei umane, o dezgolire şi o risipire de har. Pe calea păcatului, tânărul poate păşi numai atunci când fie nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu, fie Îi întoarce spatele. Păcatul săvârşit este cel mai grav, iar repararea lui necesită suferinţă şi lacrimi multe. Deşi pare că îngrădeşte, o poruncă divină nu pune în evidenţă decât specificul firii umane. Dumnezeu ne-a poruncit nu pentru a ne constrânge, aşa cum face legea istorică, omenească, ci pentru a ne păstra în matca fiinţială ce corespunde naturii umane de dinaintea păcatului. Ascultându-i poruncile, oamenii nu devin decât ei înşişi, păstrându-şi această identitate în legătură strânsă doar cu Dumnezeu.

 

Cum trebuie să înţeleagă un tânăr libertatea pentru a nu ajunge la libertinaj?

 

Numai în iubirea lui Dumnezeu suntem cu adevărat liberi: Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu (I Petru 2, 16). Dumnezeu l-a creat pe om liber şi l-a aşezat în rai, l-a făcut neprihănit, cu o stare interioară firească şi spontan îndreptată spre El, ca izvor al Binelui. Libertatea adevărată aceasta este: a fi tu însuţi oriunde, oricând. Dumnezeu respectă libertatea cu care l-a înzestrat chiar şi atunci când omul păcătuieşte. Un rol important în manifestarea libertăţii îl are voinţa umană care îl face pe om să se orienteze spre Dumnezeu, să i se supună cu bucurie, să trăiască în lumina normelor şi poruncilor evanghelice. Libertatea este o stare harică, întrucât Duhul Sfânt lucrează şi împrospătează permanent sufletul omenesc. Când omul săvârşeşte păcatul, acesta iese din adevărul haric, pierzându-şi de fapt libertatea: Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 32). Libertatea în adevăr, care este Însuşi Iisus Hristos, respectă ascultarea, înfrumuseţează unitatea, măreşte simţul răspunderii. Trăirea în păcat conduce la indiferenţă, la săvârşirea vinovată a compromisului, la o robie a spiritului, mai grav, la ura împotriva propriei persoane şi faţă de semeni, la contestarea virtuţilor şi, în ultimă instanţă, a învăţăturilor evanghelice. Libertinajul este, astfel, o maladie a spiritului, dacă e să îl parafrazez pe Constantin Noica, a spiritului secolelor XX şi XXI. Ar putea fi definit şi ca o inversare a valorilor morale întemeiate pe individualism şi revendicare a emancipării faţă de autoritatea divină. Libertinajul nu ne poate aduce decât o scurtă bucurie, un entuziasm şi o încântare de moment, sfârşind în durere, singurătate şi autodistrugere. Tinerii ar trebui să înţeleagă că a fi liber înseamnă să trăieşti după principiile Evangheliei şi conform învăţăturilor Sfinţilor Părinţi.

 

Cum îşi aduce contribuţia Seminarul Teologic de la Agapia la buna orientare a tinerilor?

 

Instituţia noastră propune o educaţie complexă, interdisciplinară, mai curând transdisciplinară, căci totul aici este întemeiat pe specificul trăirii în Hristos şi pe valorile umaniste fundamentale. Seminarul oferă o educaţie religioasă şi umanistă, care permite inserarea socială şi profesională a absolventelor în varii domenii: teologie, turism, filologie, limbi moderne şi clasice, medicină, istorie, psihologie, pedagogie etc. Promovăm, prin urmare, idealul social creştin, cu valorile sale specifice: familia, iubirea de aproapele, compasiunea şi trăirea în Hristos. Absolventele vor cunoaşte şi idealul monastic, deşi nu îl vor alege decât rar ca ideal de viaţă. Dar, chiar viaţa lor după ce vor pleca de aici va fi influenţată cu certitudine de acest ideal de desăvârşire spirituală. Promovăm valori ca implicarea activă în actul învăţării, interesul pentru lectură şi realizarea selecţiei personale a surselor de informare, implicarea în activităţi extracurriculare artistice, culturale şi de binefacere. Acest seminar continuă, în ciuda unei multitudini de piedici, să atragă adolescente care optează pentru a studia aici, oferta noastră şcolară sugerând importanţa pe care această instituţie şcolară o are pentru societatea laică spre care Biserica se deschide, susţinând-o, iubind-o şi încurajând-o în a-şi păstra identitatea ei creştină.