Imagini cu parfum regal
La Muzeul Municipal Curtea de Argeş a fost deschisă, în memoria Reginei Ana, o expoziţie de fotografie dedicată Casei Regale. „În cadrul acesteia veţi putea urmări fotografii cu membrii Casei Regale: Regina Ana, Regele Mihai, Regele Carol al II-lea, Regele Ferdinand şi Regina Maria, precum şi imagini de la înmormântarea Regelui Ferdinand. Expoziţia mai cuprinde obiecte de epocă, vase de porţelan cu imaginea Regelui Ferdinand şi Regina Maria, precum şi albume fotografice cu diferite ipostaze ale membrilor Casei Regale“, au declarat organizatorii expoziției, citați de Agerpres. Cei care vor ajunge la această expoziţie au şi şansa de a scrie un omagiu în cartea de condoleanţe care, ulterior, va fi înmânată membrilor Casei Regale. Expoziția poate fi vizitată până la data de 21 august.