Imagini sacre

Un articol de: Ziarul Lumina - 14 Noiembrie 2017

Petru Botezatu a devenit pictor de biserici în Bucea, un sat de la poalele Pădurii Craiului, pe malul Crișului Repede. Au urmat Ieud, Baia Mare, Seminarul din Cluj, Bobota, Sălaj. Apoi, fugind de regimul comunist, s-a stabilit în Occident, unde a participat la restaurarea frescelor vechi de un sfert de mileniu din Maria Alm, Austria, după care și-a desfășurat activitatea în SUA, Canada și, după anul 2000, înapoi în România.

Acum, ne oferă albumul „Maica Domnului, Mama Eternă Universală”, cu lucrări dedicate Sfintei Fecioare, în mare parte icoane aflate în colecții particulare din America, dar și picturi din biserici, catedrale și capele româ­nești. Minunatul volum, care include și câteva texte foarte interesante, se va lansa în 2 decembrie, o dată cu vernisajul unei expoziții de icoane, la „Imaginaria Gallery” din București.