Imnografia praznicului Adormirii Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este ultima sărbătoare a Născătoarei de Dumnezeu din anul bisericesc. Este încununarea slăvirii ei de către Biserică și desăvârșirea învățăturii despre rolul ei mijlocitor față de Hristos, Mântuitorul lumii. Sfântul Epifanie al Ciprului spune: „Zămislirea și purtarea ei în pântece au fost minunate, nașterea ei a fost mai presus de fire și lumii mântuitoare, iar adormirea ei a fost slăvită, cu adevărat sfântă și prealăudată”.

Ca om, Maica Domnului a moștenit stricăciunea și moartea, venite prin păcatul strămoșesc, dar a fost curățită, tămăduită și sfin­țită de către Duhul Sfânt, pe Care l-a primit la Buna Vestire. Prin lucrarea atotputernică a Duhului Sfânt, Preasfânta Fecioară Maria L-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu.

Începutul praznicului Adormirii Maicii Domnului s-a făcut în primele secole, când era asemeni pomenirii martirilor, numit simplu - Pomenirea Mariei. Apoi s-a schimbat în secolul al V-lea (460), arătându-se rolul ei de Maică a Fiului lui Dumnezeu, ­fiind oficializat în secolul al VI-lea. Astăzi este precedat de un post de două săptămâni - Postul Adormirii Maicii Domnului. În vremurile de aur ale Bizan­țului, sărbătoarea ținea mai multe zile. În anul 1297, împăratul Andronic al II-lea decreta luna august ca luna Maicii Domnului. Edictul redactat de primul-ministru Nichifor Cumnos argumentează teologic rolul de mijlocire al Preacuratei Fecioare Maria în fața lui Hristos-Mântuitorul, ajutorul ei nebiruit, lucrarea de mântuire a creștinilor. „Oricine ia parte la această sărbătoare, să celebreze în ea cele cuvenite ei: fă-te fără prihană cu postirea, curățește-te prin înfrânare, sfințește-te prin rugăciuni. Toate să-ţi fie duhov­nicești ­întrucât prăznuirea este du­hovnicească” (Diac. prof. Ioan Ică Jr., Maica Domnului în teologia sec. XX și în spiritualitatea isihastă a sec. XIV, Editura ­Deisis, Sibiu, 2007). 

Adormirea e legată de minunata naştere a Fiului

Slăvita adormire a Maicii lui Dumnezeu este legată de naște­rea ei minunată. După cum a născut și a rămas Fecioară, prin minune dumnezeiască, ea rămâne și în moarte vie. Trupul ei preacurat, cămara Dumnezeului Celui viu, palatul preacurat al lui Hristos, n-a fost dat stricăciunii, ci preaslăvit împreună cu sufletul. În polieleul „Cuvânt bun” cântăm: „Bucură-te, ceea ce ești mai mare decât sfinții”. Sfântul Ioan Damaschin spune că diferența dintre Maica Domnului și sfinți constă în aceea că ea se bucură în cer de vederea slavei Fiului ei și cu trupul. Minunea preaslăvirii Maicii Împăratului Hristos a fost numită de Părinți mutare. Istoricul evenimentelor adormirii este relatat de Sfinții Părinți având ca bază consemnările relatate în Proto­evanghelia lui Iacob. Sfântul Epifanie scrie că lucrurile petrecute la adormire au fost uimitoare, iar sfinții evangheliști nu le-au notat pentru înălțimea lor. Adormirea a avut loc duminica, pe când Preacurata avea în jur de șaptezeci de ani (Viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, Editura Doxologia, Iași, 2013).

Cu trei zile înainte (vineri), ea s-a rugat din nou fierbinte Fiului ei. În Grădina Ghetsimani a cerut să-i dăruiască harul mutării la cele cerești, spre a-I vedea sfânta și preaiubita Față. A înnoit rugămintea ca la adormirea ei să fie de față Apostolii prea­iubiți, iar atunci când sufle­tul său va ieși din trup, să vină El-Hristos, cu alaiul de îngeri și sfinți, spre a nu vedea prezența hidoasă a îngerilor răi. Domnul i-a împlinit rugăciunea, trimi­țându-l pe Arhanghelul Gavriil cu o ramură de măslin din grădinile Raiului. Pentru Maica Domnului, adormirea a fost un prilej de mare bucurie, toate împlinindu-se așa cum spusese Arhanghelul. I-a chemat pe toți să se bucure de mutarea ei ca de o înviere. Astfel au venit (aduși pe norii cerului) Apostolii (doar Toma a fost adus a treia zi), Femeile Mironosițe, ierarhi, preoți și credincioși, care împreună cu îngerii au cântat cântările prohodirii ei. Înconjurat de oaste cerească, Mântuitorul Hristos a luat în brațe (așa cum vedem în icoană) sufletul maicii Sale, ducându-l cu cinste la ceruri, în cântările puterilor cerești mute de uimire. Acestea priveau cu dor la slava Fecioarei, la curăția și sfințenia ei, mai presus de fire. Așezată în mormântul pregătit în Ghetsimani, a fost privegheată cu dragoste și rugăciuni duioase, în mirosul miresmei de tămâie. Ajungând Toma, Apostolii au deschis mormântul și au văzut că era gol. Preacurata s-a arătat în văzduh (cu trupul fiind înviată) și a lăsat omoforul Sfântului Toma ca să-i fie spre mângâiere. Așa a început cinstirea slăvitei mutări a Maicii Domnului la cer.

În vremurile noastre, praznicul Adormirii Maicii Domnului a devenit foarte popular, mai iubit și mai slăvit între sărbătorile Preasfintei Fecioare. Zeci de mii de credincioși se îndreaptă în cântări și rugăciuni spre sfintele biserici și mănăstiri aflate sub ocrotirea ei. 

Cântări minunate care slăvesc mutarea la viaţa nestricăcioasă a Maicii Domnului

Folosind glasul I (vestitor al bucuriei Învierii), prima stihiră a Vecerniei praznicului cântă astfel: „O, preaslăvită minune! Izvorul Vieţii în mormânt se pune şi scară către Cer mormântul se face; veseleşte-te Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă. Să strigăm credincioşii, pe Gavriil având începător cetelor: Cea plină de dar bucu­ră-te, căci cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă”.

Maica Domnului este Maica luminii, sfințeniei, teologiei, duhovniciei, milei, curăției. Biserica o numește și Maica Vieții, pentru că ea L-a născut pe Hristos -Viața noastră (Ioan 14, 6).

Moartea și punerea ei în mormânt sunt o mare minune, un motiv de uimire. Ea este fără prihană și totuși moare și se pune în mormânt asemeni oamenilor muritori şi răpuși de păcat. Însă toate ale lui Dumnezeu sunt paradoxuri: Unul în Treime, Dumnezeu-Om, Fecioară-Maică. Evan­ghelia și întreaga viață duhovnicească a Bisericii sunt clădite pe aceste părute antinomii.

Moartea este plata păcatului, iar Izvorul Vieții în mormânt se pune! Pare o nepotrivire, dar spune mai departe textul: „Și scară către cer mormântul se face. Aici apar rațiunea și logica duhovnicească. Se pune în mormânt un trup preasfânt, fără prihană, izvor al vieții, chivotul darurilor Sfântului Duh, dar nu pentru a putrezi (a pierde sfin­țenia), ci pentru a se face izvor de sfințenie și scară către cer. Mântuitorul Hristos este viața și învierea noastră (Ioan 11, 25), iar mormântul Său din Ierusalim izvorăște înviere și viață. Preacurata Fecioară este scară către cer (Facerea 28, 12), iar mormântul ei, de asemenea.

De aceea veselește-te Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă, că și tu ai devenit un loc de sfințenie, un loc de pelerinaj pentru milioane de suflete, care se vor adăpa din harul și sfințenia ta. În fața Maicii Domnului, a faptelor și minunilor ei, noi rămânem mereu ui­miți. Ne bucurăm să o fericim pentru toată lucrarea minunată pe care a făcut-o Dumnezeu prin ea, iar cuvinte mai potrivite decât cele ale Arhanghelului Gavriil nu avem. Prin ea am primit și primim mereu mulțime de daruri, deci cu recunoștință îi cântăm: „Bucură-te, cea plină de dar, căci cu tine este Domnul (nici unei alte ființe create nu i s-a mai spus acest cuvânt), Cel ce dă lumii prin tine mare milă”.

A doua stihiră mărturisește cu uimire sfințenia Fecioarei. S-a făcut scaun lui Dumnezeu (prin întrupare), iar acum se mută de pe pământ la cer (în loc să rămână în pământ). De aceea slava ei cu bună-cuviință strălu­cește daruri dumnezeiești (luminarea minții, ușurarea sufletului, vindecare de boli). Sufletele curate sunt chemate să urce la înălțimile dumnezeiești, iar noi, credincioșii, să ne bucurăm cu Arhanghelul Gavriil în frunte, repetând la nesfârșit același: Bucură-te!

În a treia stihiră, imnograful relatează cu uimire faptul că Adormirea Preacuratei este slăvită de puterile cerești: Heruvimi, Serafimi, Tronuri, Domnii, Puteri, Stăpâniri. Înaintea ei (ca a unei împărătese cerești) cad împărații, arhanghelii și îngerii, bucurându-se împreună cu toți pământenii.

„Slava” de la Vecernie, care este o bogată compoziție imnografică pe toate cele opt glasuri, descrie în culori vii tabloul sau icoana Adormirii Maicii Domnului. Venirea Apostolilor pe nori, venirea Stăpânului Hristos, înconjurat de oștiri cerești, ducerea trupului la mormânt și apoi ducerea sufletului la cer. Tabloul se repetă în „Slava” de la Laude, în timpul Utreniei: „La adormirea ta...”, care reia momentul adormirii.

„Locaş fiind Vieţii, ai dobândit Viaţa cea pururea fiitoare; că prin moarte ai trecut la viaţă, ceea ce ai născut Viaţa cea într-un singur Ipostas” (Canon, cântarea a 6-a).

„Pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce este în rugăciuni şi în folosinţe neadormită, nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc” (Condacul praznicului).

Pentru a o lăuda cu vrednicie pe Maica Domnului, cerem ajutorul Fiului ei, ca prin harul Lui să o lăudăm. Pe cea care este Împărăteasă cerească și Duhului Sfânt Mireasă: „Îngrădeşte-mi gândurile mele, Mântuitorul meu; că îndrăznesc a lăuda pe Preacurata Maica Ta, zidul lumii; în turnul cuvintelor mă întăreşte şi în lăcaşurile gândurilor mă fă puternic. Că Tu strigările şi cererile celor ce cer cu credinţă le plineşti. Deci, dăruieşte-mi mie limbă bine grăitoare şi cuget neruşinat. Că toată darea strălucirii de la Tine se trimite, Dătătorule de lumină, Cel ce Te-ai sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc” (Icosul praznicului).