Sfânta Euharistie, leacul uitat al tămăduirii noastre

Sfânta Euharistie, anunțată de Mântuitorul Iisus Hristos în cuvântarea euharistică (cf. Ioan 6) rostită după ce a înmulțit cele cinci pâini și cei doi pești cu care a săturat o mulțime de oameni, devine realitate la Cina cea de Taină din Joia dinaintea Sfintelor Pătimiri, când El săvârșește prima Euharistie și împărtășește pentru prima dată pe ucenicii Săi.

După ce a înviat din morți, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu și Domnul, îi înso­țește pe Luca și Cleopa în drumul lor spre Emaus. Ajungând la destinație, săvârșește prima Euharistie după Învierea Sa (cf. Luca 24). În momentul prefacerii euharistice, Mântuitorul Iisus Hristos Se face nevăzut de la ochii lor, dovedindu-le astfel, lor și tuturor celor care vor crede în El, că, de atunci înainte, El va fi prezent în Sfânta Euharistie. Sfinții Apostoli și toți cei care s-au convertit, crezând în Mântuitorul, se adunau în prima zi a săptămânii (Duminica) pentru a celebra „frângerea pâinii” (Fapte 2, 42), adică Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie. În jurul acestei practici, treptat, a fost alcătuită rânduiala care a ajuns până la noi și poartă numele de Sfânta Liturghie. În centrul Sfintei Liturghii se află momentul epiclezei, invocarea Sfântului Duh, prin pogorârea Căruia pâinea și vinul de pe Sfânta Masă se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos, urmat de momentul împărtășii cu Sfintele Taine, întâi a preotului/preoților și apoi a credincioșilor.

Rugăciunea „Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului și a trupului” se află doar în rânduiala Sfintei Liturghii din Liturghier și nu o putem găsi în rânduiala de pregătire personală pentru împăr­tășire din ­Ceaslov sau din cărțile de rugăciuni. Aceasta este ultima rugăciune pe care o rostește preotul în Sfântul Altar înainte de a se împărtăși și aceeași rugăciune o rostesc și credincioșii împreună cu preotul înainte ca ei să primească Sfânta Euharistie în fața Sfintelor Uși, spre finalul Sfintei Liturghii. Dintre toate rugăciunile pregătitoare pentru împăr­tășire, aceasta este cea mai scurtă și cuprinzătoare. Mesajul ei este dublu: neosândirea pentru primirea Sfintelor Taine și vindecarea integrală a persoanei umane. Rugăciunea aceasta a marcat momentul apropierii de Sfânta Euharistie încă de la instituirea ei la Cina cea de Taină, când s-au împărtășit prima dată ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, și marchează și astăzi apropierea fiecărui credincios de Sfântul Potir.

Biserica a hotărât anumite zile de postire

Dintotdeauna, în momentul apropierii de Sfânta Euharistie, oamenii credincioși au avut conștiința nevredniciei lor. Pentru a-i ajuta, Biserica a hotărât anumite zile de postire (miercuri, vineri, Ajunul Botezului Domnului, Înălțarea Sfintei Cruci, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul) sau perioade de postire (cele patru posturi de peste an) și, după spovedirea păcatelor în Taina Sfintei Spovedanii, le rânduiește anumite canoane sau epitimii: metanii, rugăciuni, lectură biblică și patristică, participarea la sfintele slujbe, milostenii, adică o asceză personalizată după puterea, râvna și dragostea fiecăruia în parte. Oricât de mult s-ar pregăti credinciosul pentru a primi pe Hristos Dumnezeu Domnul în Sfânta Împăr­tășanie, niciodată nu va putea spune că s-a pregătit suficient, ci va fi mereu conștient de nevred­nicia și micimea sa, în comparație cu măreția Sfintei Euharistii.

Unii credincioși, exagerând această nevrednicie sau dificultatea pregătirii, nu se mai apropie de Sfânta Euharistie. Ei consideră că, oricât ar împlini din cele rânduite ca pregătire pentru împărtășire, nu pot ajunge vrednici să primească Sfintele Taine. Dacă tot nu se mai împărtășesc, ajung să se îndepărteze și de Sfânta Liturghie, apoi, treptat, privesc în mod deformat Taina Sfintei Împărtășanii. Supersti­țiile legate de această mare taină iau locul credinței autentice și se propagă cu rapiditate. După cea mai răspândită superstiție, împărtășirea ar însoți actul final al vieții pămân­tești. De teamă, în caz de boală și neputință, cei care au trăit toată viața departe de Sfânta Euharistie refuză să cheme preotul pentru a se împărtăși. Ei nu mai văd în Sfânta Euharistie un remediu spre însănătoșire, ci ceva care i-ar grăbi să-și ia rămas bun de la viața de aici. Membrii familiei unor astfel de creștini, care la rândul lor s-au îndepărtat de Sfânta Liturghie și de Sfânta Euharistie, nu pot fi de ajutor, deoarece sunt adesea robii aceleiași superstiții. De cele mai multe ori, ei cheamă preotul când starea suferindului s-a deteriorat total și nu mai poate primi Sfânta Euharistie.

Pentru a scăpa de superstiții este nevoie de catehizarea copiilor prin intermediul orei de religie din școală și a adulților în biserică și mai ales de exemplul celor din familie. Dacă bunicii, părinții, frații mai mari vor participa la Sfânta Liturghie și se vor împărtăși, noul venit pe lume în acea familie va avea mai multe șanse să se împărtășească mai des. Copilul nu va rămâne doar cu Împărtășirea de la Taina Botezului, cum se întâmplă uneori, ci aceea va fi doar un început al unui șir de întâlniri cu Hristos în Sfânta Euharistie pe tot parcursul vieții. O astfel de practică îl va ajuta să nu cadă pradă superstițiilor legate de Sfânta Euharistie.

Euharistia este cel mai mare dar

Văzând aceasta, cei care au căzut se vor ridica și vor înțelege că Euharistia este cel mai mare dar pe care Dumnezeu L-a făcut lumii, că noi nu ne împărtășim spre a muri, ci spre a trăi și nu oricum, ci veșnic. Că în această lume nu există vreun leac sau remediu care să depășească Sfânta Euharistie, care este leacul desăvârșit pentru că desă­vârșit este Cel cu Care ne împăr­tășim - Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și privește nu doar vindecarea trupului, ci și a sufletului nostru.

Dacă lumea s-ar întoarce la Hristos cu adevărat, semnul văzut, concret, ar fi apropierea de Sfânta Liturghie și de Sfânta Euharistie. Viața liturgică autentică înseamnă primirea lui Iisus Hristos în Euharistie. Prin intermediul metabolismului nostru, El ajunge în fiecare celulă a trupului nostru și ne umple sufletul cu prezența Sa. Este ocazia unirii noastre depline cu Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Așa cum nici un remediu nu poate depăși vreodată în valoare și importanță pe Mântuitorul Iisus Hristos, tot așa nici efectul vindecător al împărtășirii cu El în Sfânta Euharistie nu poate fi depășit de nimeni și de nimic. Numeroasele cazuri în care oameni care nu mai aveau nici o șansă din partea medicinei s-au vindecat în mod minunat, printr-o împărtășire deasă, vin să confirme acest adevăr.

Observăm cu bucurie o reînviorare a evlaviei credincioșilor față de cinstirea sfintelor moaște și a sfintelor icoane făcătoare de minuni. Ne impresionează numărul mare de credincioși pre­zenți la hramuri și procesiuni la marile sărbători religioase. Dar în egală măsură ne întristează numărul extrem de redus al celor care se și împărtășesc cu aceste ocazii. Este posibil ca cerințele minime pentru aceste evenimente să încurajeze participarea unui număr mare de oameni, dar cerințele pregătirii pentru Sfânta Euharistie să descurajeze pe cei mai mulți. Însă, dacă avem în vedere valoarea Sfintelor Taine și faptul că o părticică de Euharistie este mai prețioasă decât toate sfintele moaște și icoanele făcătoare de minuni de pe întreg pământul, atunci realizăm că merită să ne pregătim pentru împărtășire, oricât de dificil ni s-ar părea.

În Sfântul Potir avem cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos

Dacă noi credem cu adevărat în Hristos, atunci vom crede că în Sfântul Potir avem cu adevărat Trupul și Sângele Lui, cu care s-au împărtășit ucenicii Mântuitorului la Cina cea de ­Taină în foișorul de sus, în Emaus și ori de câte ori săvâr­șeau „frângerea pâinii”, ca și toți creștinii de-a lungul timpului când au primit Sfintele și de viață făcătoarele Taine. Credința aceasta este necesară pentru a primi Sfânta Euharistie și ca aceasta să devină lucrătoare în noi. Ori de câte ori ne apropiem de ceva sfânt, sfințit sau binecuvântat, noi primim un dar de la Dăruitorul tuturor darurilor. În momentul în care ne apropiem și primim Sfânta Euharistie, abia atunci reușim să-L primim pe Însuși Dăruitorul, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Odată cu El vom primi toate darurile Sale, deoarece acolo unde este Dăruitorul acolo sunt și darurile Sale, acolo unde este Împăratul acolo este și Împărăția Sa.

Este nevoie de o revigorare a vieții liturgice, mai ales în timpul în care trăim, și lucrul acesta va deveni realizabil nu doar prin îndemnarea credincioșilor să participe la Sfânta Liturghie, ci și prin încurajarea lor să se și împărtășească, cu pregătirea prealabilă, cât mai des posibil. Împlinirea participării la Sfânta Liturghie se realizează în momentul împărtășirii la finalul acesteia. Atunci Sfânta Euharis­tie devine pentru cel care o primește cu credință leac tămăduitor pentru toate bolile sufle­tești și trupești din viața aceasta pământească, dar mai ales devine arvună a vieții veșnice.