În Bucureşti bacalaureatul este supravegheat cu camere video
În municipiul Bucureşti nu au fost semnalate probleme privind prezenţa cadrelor didactice la examenul de bacalaureat. Prima probă, cea la Limba şi literatura română - oral, a început cu note mari. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a deschis o linie verde destinată sesizărilor şi problemelor legate de desfăşurarea examenului de bacalaureat: 0800.80.11.00.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a spus că nu au fost semnalate probleme în cele aproximativ 70 de centre de examinare din Bucureşti privind prezenţa preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi profesorilor examinatori la examenul de bacalaureat, conform Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISMB, în mai mult de jumătate din centrele de examinare sunt instalate camere video care supraveghează holurile liceelor în care se desfăşoară examenul de bacalaureat. „În mai mult de jumătate din centrele de examinare există camere video de supraveghere, care asigură holurile pentru a vedea cine intră şi cine iese din sala de examen şi astfel va fi un control asupra acestui aspect“, a afirmat Banu, conform Agerpres. Note mari la română – oral În primele patru ore ale probei orale la Limba română a examenului de bacalaureat în mare parte notele obţinute în Bucureşti erau mari, peste opt. Astfel, potrivit preşedintelui Comisiei de Bacalaureat de la Liceul bucureştean „Constantin Kiriţescu“, Horia Gheorghiu, până în ora 12:00 notele predominante erau de peste opt. Acesta a spus că toţi profesorii examinatori s-au prezentat la lucru de la prima oră, conform Agerpres. La Grupul Şcolar „Constantin Kiriţescu“ susţin examenul de bacalaureat absolvenţii acestui liceu şi cei ai Liceului „Tudor Vladimirescu“. Note mari au fost obţinute şi la Liceul „Jean Monnet“, unde susţin examenul de bacalaureat absolvenţii acestui liceu şi ai Liceului „Nicolae Tonitza“. Şi aici s-au prezentat toate cadrele didactice examinatoare. „Examenul mi s-a părut destul de greu. De trei luni învăţ la bacalaureat, am făcut şi meditaţii la română. Profesorii sunt de treabă, dar zgârciţi la note. Am luat nouă. Iar la comisia mea s-au dat numai note de nouă“, a spus absolventul Liceului „Tudor Vladimirescu“, Ene Silviu, conform Agerpres. Un alt absolvent al acestui liceu, Filip Irina, a spus că a avut puţine emoţii, dar profesorii „au fost de treabă“. „Profesorii au fost înţelegători şi corecţi, au dat note pe merit“, a susţinut Filip Irina, care a luat la această probă nota nouă. O altă candidată la examenul de bacalaureat la Liceul „Constantin Kiriţescu“, Ana C., şi-a manifestat nemulţumirea faţă de atitudinea unuia dintre profesorii examinatori, care, susţine ea, se plimba prin sală. „A fost uşor pentru că am învăţat, am luat 9,50, mi-a picat «Simbolismul»“, a spus absolventa, conform Agerpres. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a deschis pentru prima sesiune a bacalaureatului o linie verde destinată sesizărilor şi problemelor legate de desfăşurarea acestui examen. Numărul de telefon la care toţi cei interesaţi pot apela este 0800.80.11.00. Apelurile sunt gratuite în reţeaua de telefonie fixă. Linia verde este disponibilă zilnic, între orele 9.00-20.00, pe toată durata examenului naţional de bacalaureat (22 iunie-9 iulie).