„În ciuda «defectului» lor, au un suflet de aur“
▲ Asociaţia creştină „Frăţia Ortodoxă Română“ - filiala Iaşi a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Muncel, lângă Paşcani, o tabără pentru copii, intitulată tabăra „Prietenii Bisericii“▲ Această acţiune a avut ca scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi aprofundarea cunoştinţelor religioase ▲
Asociaţia creştină „Frăţia Ortodoxă Română“ - filiala Iaşi a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în perioada 28-30 septembrie, tabăra „Tinerii - Prietenii Bisericii“. Tabăra la care au participat copii cu dizabilităţi de la Grupul Şcolar „Ion Holban“ din Iaşi şi alţi copii de la parohii ieşene, proveniţi din familii destrămate sau cu o situaţie materială precară, s-a desfăşurat la Muncel, lângă Paşcani, judeţul Iaşi. Finanţarea a fost asigurată de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Iaşi. Această acţiune a avut ca scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi aprofundarea cunoştinţelor religioase. „Prin această activitate am reuşit să contribuim la procesul de socializare a câtorva tineri cu deficienţe fizice şi să sensibilizăm pe ceilalţi participanţi care s-au arătat dornici nu doar de a păstra legătura, ci au propus organizatorilor de a realiza şi alte activităţi educative cu tinerii de la Grupul Şcolar «Ion Holban». Se cuvine a preciza că în organizarea acestei manifestări au fost implicaţi profesorii de religie Claudia Grigoraş şi Camelia Apopei“, ne-a declarat pr. Gheorghe Mihăilă, unul dintre organizatori. Probleme la zi, într-o manieră religioasă În cele trei zile, copiii au discutat pe marginea temelor: „Un bun creştin, un bun prieten“; „Preotul paroh - prietenul tinerilor“; „Modele de prietenie - exemple de urmat pentru tineri“. „Au participat 26 de copii, dintre care 14 au venit de la Grupul Şcolar «Ion Holban» din Iaşi. Copiii s-au jucat, s-au rugat împreună şi au discutat pe marginea unor teme stabilite pentru fiecare zi. M-a impresionat enorm modul în care ei au răspuns provocării. După ce am stat de vorbă cu ei, am asistat la sceneta «Singuri, dar puternici împreună», în care au fost actori, scenetă care a scos în evidenţă faptul că un om poate fi foarte valoros, chiar dacă suferă de o anumită boală, cum ar fi o dizabilitate fizică. Acea scenetă s-a vrut a fi expresia vieţii lor. M-au impresionat apoi desenele lor, mai ales ale celor de la Grupul «Ion Holban», care au desenat copii fără o mână, fără ochi, care merg în cărucior“, a precizat pr. Constantin Andrei, preşedintele Asociaţiei „Frăţia Ortodoxă Română“ (FOR), filiala Iaşi. Părintele Constantin Andrei a fost alături de copii în tabăra de tineret de la Muncel şi le-a vorbit despre „Preotul paroh - prietenul tinerilor“. Părintele a evidenţiat rolul Bisericii în formarea tinerilor, folosind ca argumente modele din Scriptură. „Am cunoscut persoane care înţeleg suferinţele noastre“ „Mi-a plăcut organizarea acestei tabere şi felul în care s-au îngrijit de noi. Chiar dacă am dizabilităţi, m-am simţit foarte bine, pentru că am fost ocrotită de cei sănătoşi. Am cunoscut mai multe persoane amabile şi sufletiste care înţeleg suferinţele noastre. Mi-au plăcut activităţile pe care ni le-au propus, mai ales cele de cunoaştere. La început îmi era foarte ruşine de toţi, dar cu ajutorul acestor minunate persoane am observat că toţi aveau aceleaşi drepturi, indiferent de felul în care gândesc sau cum arată. Eu cred că în aceste două zile mi-am făcut prieteni mai mulţi decât mi-am făcut până acum“, ne-a mărturisit Andra Cristiana. Şi copiii sănătoşi au înţeles că cei cărora poate le lipsesc mâini sau picioare simt la fel ca şi oamenii normali, sunt optimişti şi cred într-un viitor frumos. „Recunosc că înainte de a veni în tabără aveam alte concepţii despre viaţă şi despre oamenii din jur, mai ales despre cei cu deficienţe. Dar acum s-au schimbat multe. Am legat prietenii cu persoane deosebite, care, în ciuda «defectului» lor, au un suflet de aur şi planuri pentru viaţă deosebite. A fost minunat“, s-a convins Raluca. „Pentru copiii de la Grupul Şcolar «Ion Holban» din Iaşi a fost o mare bucurie posibilitatea de a ieşi în afara şcolii şi a căminului în care mulţi sunt cazaţi. Bucuria e cu atât mai mare cu cât i-a adus la întâlnirea cu Dumnezeu, prin discuţii, dezbateri, jocuri care au avut în vedere întărirea prieteniei între tineri şi chiar între ei şi Dumnezeu, ca scop mai înalt. Pentru aceasta, noi ţinem să-i mulţumim pr. protopop Constantin Andrei şi Asociaţiei «Frăţia Ortodox㻓, a menţionat profesoara de religie Claudia Grigoraş, de la Grupul Şcolar „Ion Holban“.