„În logica lui Dumnezeu, a iubi înseamnă mai ales faptul de a te jertfi”
Duminică, 11 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii din localitatea Bumbăta, filie a Parohiei Vetrișoaia I, Protopopiatul Huși, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Marius Cătălin Antohi și părintele paroh Sergiu Tabeică.
După sfințirea bisericii, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult. În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a explicat ce presupune iubirea lui Dumnezeu față de oameni: „Dumnezeu ne descoperă faptul că iubirea Sa pentru noi este cea mai autentică formă de a Se exprima în fața noastră, atunci când noi Îl batjocorim, Îl ponegrim, Îl disprețuim și ne revoltăm împotriva Lui. În general, noi avem tendința de a înțelege că a iubi pe cineva implică faptul ca și acesta să ne iubească pe noi. Cu alte cuvinte, să existe o reciprocitate a iubirii - iubim pe cei care ne iubesc. Când S-a răstignit pe Cruce, Domnul Hristos ne-a dezvăluit o altă fațetă a iubirii, una cu care noi nu suntem deprinși. În logica lui Dumnezeu, a iubi înseamnă mai ales faptul de a te jertfi, de a-ți da viața pentru cel care nu merită lucrul acesta (nu este vrednic de așa ceva)”.
La finalul slujbei, în semn de prețuire, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Sergiu Marian Tabeică și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în ridicarea sfântului lăcaș.