În lume
- Slujbe pentru tineri, la Catedrala din Sofia: Trei icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de la Mănăstirile Bachkovo, Trojan şi Rila din Bulgaria, au fost aduse săptămâna trecută în Catedrala „Sf. Alexandru Nefski“ din Sofia, capitala Bulgariei. La sosirea icoanelor, PF Maxim, Patriarhul Bulgariei, a oficiat o slujbă pentru sănătatea şi bunăstarea tinerilor, dar şi pentru însănătoşirea grabnică a copiilor bolnavi, informează Radio Trinitas. La eveniment s-au aflat, alături de toţi mitropoliţii bulgari, şi oameni din presă, care au adresat tinerilor mesajul: „NU drogurilor! NU alcoolului! NU violenţei!“ . Au fost prezenţi şi reprezentanţii Patriarhiei Moscovei. Icoanele au rămas la Sofia până duminică, 6 iulie a.c., timp în care şi racla cu moaştele Sf. Alexandru a fost deschisă.
- Bisericile din Canada susțin „Tatăl nostru“ în Parlament: Încă de la începerea lucrărilor parlamentarilor canadieni, reprezentanţii Bisericilor creştine din Canada protestează împotriva încercărilor de a elimina rugăciunea „Tatăl nostru“, considerată de unii dintre aceştia „incorectă politic“, informează Interfax. Arhiepiscopul Romano-Catolic Thomas Collins, din Toronto, a precizat, în scrisoarea sa către preşedintele Legislativului din Ontario, că rugăciunea „Tatăl nostru“ este de tradiţie iudaică şi este deschisă şi altor religii. Scrisoarea arhiepiscopului este susţinută şi de Bisericile Ortodoxe şi de cele necalcedoniene.