Inaugurarea Centrului cultural „Sfântul Antim” al Protoieriei Ploieşti Nord
Noul centru cultural al Protoieriei Ploieşti Nord, aşezat sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, a fost inaugurat joi, 24 septembrie. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Cei care au contribuit la restaurarea clădirii centrului din Ploiești au primit distincţii din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a inaugurat joi noul centru cultural al Protoieriei Ploieşti Nord, aşezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, binecuvântând lucrările de restaurare şi amenajare prin ungere cu untdelemn sfinţit şi stropire cu agheasmă. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, protoiereii protopopiatelor din judeţul Prahova şi persoane care s-au implicat în derularea proiectului de consolidare, restaurare şi amenajare a clădirii centrului.
După slujba de binecuvântare a lucrărilor, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a arătat importanţa acestui proiect, care a redat oraşului o clădire veche, aflată până de curând într-o avansată stare de degradare, care poate găzdui acum activităţi culturale sau diferite conferinţe şi întruniri: „Trăim astăzi un moment deosebit din viaţa Protopopiatului Ploieşti Nord, dar şi a oraşului şi a comunităţii de credincioşi de aici, întrucât o clădire aflată într-un avansat stadiu de degradare a redevenit o podoabă a urbei Ploieştilor. Acest lucru se datorează multor eforturi conjugate, pe de o parte ale Protopopiatului Ploiești Nord, de cealaltă parte, ale Consiliului Judeţean Prahova prin Agenţia de Dezvoltare Regională Muntenia Sud şi prin alţi oameni binevoitori care şi-au dat seama de importanţa salvării acestui monument şi utilitatea unui centru cultural al Bisericii, pentru promovarea valorilor perene ale credinţei şi neamului nostru, mai ales în rândul tinerilor. Lucrările de restaurare a acestei clădiri au fost încununate de un real succes, având în vedere calitatea lor şi minuţiozitatea artiştilor restauratori, care au reuşit să recupereze tapetul, pardoseala şi celelalte obiecte care se aflau în această clădire. De asemenea, am admirat soluţia găsită pentru mansardă, unde s-a amenajat o sală generoasă pentru conferinţe”.
De asemenea, părintele Adrian Matei, protopop al Protoieriei Ploieşti Nord, a subliniat dificultăţile întâmpinate în derularea proiectului, mulţumind tuturor celor implicaţi: „La acest efort a participat o întreagă echipă de oameni, din mai multe colţuri ale ţării. Obiectivul a fost în Ploieşti, consultantul din Făgăraş, proiectantul din Alba Iulia, constructorul din Râmnicu Vâlcea, dirigintele de şantier din Galaţi, iar sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Muntenia Sud este în Călăraşi. Coeziunea acestei echipe a fost o provocare. Pentru noi a fost şi un prilej de a învăţa, şi un prilej de mare bucurie pentru că această clădire, monument istoric de categoria B, a fost redată municipiului Ploieşti. În cele trei săli expoziţionale vor avea loc activităţile Centrului cultural al Protoieriei Ploieşti Nord”.
Totodată, părintele Dumitru Ştefănescu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a subliniat importanţa proiectului pentru viaţa culturală a protoieriei şi a oraşului Ploieşti: „Într-un timp destul de scurt, având în vedere amploarea proiectului, din 2018 până în acest an, s-au reuşit consolidarea, restaurarea şi amenajarea acestui imobil de o frumuseţe arhitecturală aparte, împodobit cu o pictură foarte minuţioasă, diferită în fiecare cameră. În cazul acestui proiect trebuie evidenţiate unele aspecte importante. În Arhiepiscopia Bucureştilor, acesta este singurul centru cultural care ţine direct de o protoierie. În al doilea rând, este un imobil aparţinând unei instituţii bisericeşti care se restaurează cu fonduri europene. Pentru municipiul Ploieşti, acest imobil va găzdui activităţi culturale, expoziţii de artă, seri culturale, întâlniri cu tinerii, videoproiecţii. Sperăm ca acest centru să beneficieze de un interes sporit din partea celor cărora se adresează, pentru ca el să-şi îndeplinească pe deplin menirea”.
La final, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a oferit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, distincții pentru cei care au contribuit la restaurarea şi amenajarea clădirii centrului cultural. Părintele Adrian Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploieşti Nord, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici, iar Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni.
Diploma omagială şi medalia comemorativă a anului 2020 au fost oferite: Agenţiei de Dezvoltare Regională Muntenia Sud; Rodicăi Paraschiv; Ludmilei Sfârloagă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova; Alinei Tudor, proiectant general; Alinei Stoica, consultant; Florinei Micu, consultant; lui Iulian Bolocan, consilier local la Primăria Ploieşti; lui Silviu Andrei Vlădăreanu, inspector la Sectorul juridic şi bunuri bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor; lui Ion Stătică, constructor; lui Cornel Condurache, diriginte de şantier, şi lui Claudiu Moldoveanu, post-mortem, pictor restaurator.
Clădirea noului centru cultural a fost restaurată în cadrul unui proiect cu finanţare europeană nerambursabilă cu o valoare de aproximativ un milion de euro, demarat în anul 2018, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 - „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.