Inaugurarea Centrului de Cercetări Științifice „Academician Alexandru Surdu”
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat și inaugurat, sâmbătă, 6 iulie, Centrul de Cercetări Științifice „Academician Alexandru Surdu” din comuna Augustin, județul Brașov.
La eveniment au participat preoți din protopopiatele Rupea și Brașov, alături de cercetători științifici ai Academiei Române, profesori de filosofie și psihologie, precum și alți invitați.
Fundația „Alexandru Surdu”, Asociația de Filosofie a Dreptului din România și Asociațiunea Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român - Despărțămantul Central Brașov, au pregătit o serie de manifestări comemorative și științifice, lansări de carte, programe artistice și vizite la obiectivele turistice din zonă, la Centrul de Cercetări Științifice „Academician Alexandru Surdu”, din comuna Augustin, județul Brașov, care au avut loc în perioada 5-8 iulie.
Inițiativa inaugurării centrului aparține avocatului Sorin Ardelean, al cărui scop declarat este de menținere în atenția opiniei publice a memoriei academicianului Alexandru Surdu și a demersurile sale științifice. În acest sens, centrul științific își propune să continue activitatea filosofică și juridică a academicianului Alexandru Surdu.