Inaugurarea Centrului de noapte pentru oamenii străzii, la Suceava
La parohia "Sf. Vineri" din Suceava, care aparţine de Protopopiatul Suceava 2, va avea loc astăzi inaugurarea Centrului de noapte pentru oamenii străzii de către Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în prezenţa oficialităţilor. Proiectul este de interes naţional, fiind lansat în urmă cu doi ani, alături de Asociaţia "Lumină lină" a parohiei "Sf. Vineri" acreditată pe servicii sociale. "În parohia noastră funcţionează un centru social pentru 25 de copii nevoiaşi. Acum am realizat şi Centrul de noapte pentru oamenii străzii, fiind primul de acest gen din Suceava. Parohia "Sf. Vineri" susţine proiectul cu o clădire cu 30 de camere, care a fost dotată cu instalaţie sanitară cu fonduri de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. În acest proiect a fost atrasă şi Primăria municipiului Suceava", a declarat pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2. (C.C.)