Începe a doua parte a Festivalului internaţional „Teatru, stradă şi copil“
Cea de-a doua parte a Festivalului internaţional de teatru pentru copil şi întreaga familie, „Teatru, stradă şi copil”, ediţia a 5-a, va debuta sâmbătă, 25 iunie, la ora 11:00, cu un spectacol inedit, susţinut de Compania „Petit Monsieur” din Franţa, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Organizat de Teatrul Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Bucureştiului şi al Consiliului General al Capitalei, sub egida ASSITEJ Internaţional, această parte a festivalului se va desfăşura în perioada 25 iunie - 3 iulie, în opt puncte din Capitală, Buftea și Otopeni, mai exact: Sala Lahovari, Sala Anima Studio, Teatrul Itinerant Ţăndărică din Parcul Herăstrău (intrarea principală din Piaţa Charles de Gaulle), Aeroportul „Henri Coandă”, Parcul Sebastian, Parcul Lumea Copiilor, curtea postului de radio Itsy Bitsy şi esplanada din faţa Primăriei din Buftea. Vor fi nouă zile de sărbătoare, cu teatru dedicat întregii familii, oferit de trupe din țară (Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte) şi din străinătate (Franţa, Bulgaria, Belgia), iar prețul va fi de 1 leu. Totodată, Teatrul Ţăndărică invită părinţii, bunicii şi persoanele implicate în creşterea copiilor la conferinţa cu tema „Cum gestionăm comportamentele dificile şi inadecvate ale copiilor”, susţinută de psihologul Irina Petrea. De altfel, Teatrul Ţăndărică se va afla, pe toată perioada verii, în cele mai importante parcuri din Bucureşti, de sâmbătă până pe 24 iulie. Prima parte a festivalului a avut loc în perioada 13-24 mai.