Începe semnarea contractelor Start-Up Nation

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 02 Mai 2019

Guvernul va începe, în prima parte a lunii mai, semnarea contractelor cu primele 200 de companii deja verificate din cadrul programului Start-Up Nation 2018, a declarat ministrul pentru mediul de afaceri, Ştefan-Radu Oprea. „Situaţia la zi pentru Start-Up Nation 2018: 6.688 de proiecte şi planuri de afaceri au fost deja verificate, 5.302 proiecte au fost admise până în acest moment, 458 au fost respinse, iar în clarificări sunt 928. Vestea bună pentru cei care au aplicat în Start-Up Nation, ediţia 2018, cele 33.514 proiecte depuse, este că începând cu luna mai vom semna contracte”, a afirmat ministrul. Oprea a susţinut că Guvernul are banii necesari pentru prima parte a derulării programului şi a estimat că nevoia mare de plăţi în numerar va apărea spre finalul anului.