Începutul anului bisericesc; Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul şi mama sa, Sf. Cuv. Marta; Sf. 40 de Muceniţe din Adrianopol
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul sau cel Smerit (460-545) a marcat cultura universală prin aşezarea numărării anilor începând cu Hristos, Mântuitorul lumii, fiind una dintre marile personalităţi ale teologiei străromâne din sec. V-VI. După ce a vieţuit un timp în Constantinopol, în anul 496 a fost chemat la Roma de către Papa Ghelasie, care căuta traducători din limba greacă în cea latină. Astfel, a tradus lucrări ale Sfinţilor Părinţi răsăriteni, ale canoanelor primelor patru Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, fiind socotit părintele dreptului bisericesc, a tradus şi vieţi ale unor mari sfinţi ai Bisericii şi a scris numeroase lucrări teologice. Iar pentru că a propus numărarea anilor începând de la Hristos, este socotit părintele erei creştine. A plecat în pace la Domnul, într-o mănăstire din Calabria, la anul 545.