Încrederea consumatorilor a revenit la nivelul din 2007

Un articol de: Oana Nistor - 09 Decembrie 2015

Nivelul de încredere al consumatorului român a revenit la nivelul anului 2007, iar acest lucru va conduce la o creştere a consumului pe fondul majorării veniturilor, a declarat, marţi, într-o dezbatere de specialitate, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
„E de anticipat ca şi în perioada următoare, şi mă refer şi la anul următor, să vedem o accelerare a consumului. Avem toate ingredientele necesare. Pe de o parte venituri mai mari, fonduri mai mari, cu creşteri de aproape 14% în termeni reali. Numărul de salariaţi creşte, de asemenea. Va fi o presiune şi pe salariile din mediul privat. Al doilea ingredient important este încrederea consumatorilor. Se pare că odată cu octombrie anul trecut, de la alegerile prezidenţiale, încrederea consumatorilor s-a îmbunătăţit masiv. În momentul de faţă, nivelul de încredere al consumatorilor din România este la nivelul din 2007. Consumatorul român are şi venituri, şi o încredere mai mare, ceea ce nu poate duce decât la un consum mai mare”, a menţionat Dumitru. Creşterea vânzărilor de bunuri de consum va fi şi mai mare începând cu 1 ianuarie 2016, când TVA standard va scădea de la 24% la 20%, după cum a mai precizat preşedintele Consiliului Fiscal.