Industria va beneficia de gaze mai ieftine până în septembrie

Data: 29 Mai 2009

Industria autohtonă va beneficia de gaze mai ieftine în perioada mai-septembrie, a anunţat premierul Emil Boc. „Am adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care, ţinând cont de condiţiile crizei economice, acordăm gaze naturale mai ieftine pentru industria românească“, a declarat Emil Boc. Premierul a anunţat că această reducere de preţ se va derula numai în perioada 1 mai-30 septembrie, interval în care industria autohtonă va primi gaz numai din producţia internă. „Asta înseamnă că acest gaz, care va fi destinat industriei producătoare de energie electrică, industriei termice, industriei chimice, va fi folosit numai din producţia internă şi la un cost mai scăzut“, a explicat Emil Boc.