Înnoire la Parohia „Nașterea Domnului” din Voinești, judeţul Iaşi
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit duminică, 1 noiembrie, Sfânta Liturghie la Parohia „Nașterea Domnului” - Voinești II, din județul Iași. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a demisolului bisericii parohiale, în prezența credincioșilor, a ctitorilor și a binefăcătorilor sfântului lăcaș.
Slujba de sfințire a marcat un moment important în viața comunității din Voinești, încununând osteneala celor care au contribuit la realizarea și amenajarea demisolului, destinat săvârșirii sfintelor slujbe.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre pregătirea omului pentru viața veșnică, pornind de la Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr: „Evanghelia de astăzi este tocmai despre sfârșitul vieții noastre. Când ne vom duce? Unde ne vom duce? Și nu bogăția sau sărăcia ne introduc în Rai sau în iad, ci cum am știut să gestionăm și bogăția pe care ne-a dat-o Dumnezeu și cum am putut răbda sărăcia sau necazurile din această lume. Se amintește de faptul că săracul Lazăr era plin de bube. Sigur, plin de bube în trupul lui. Pentru că era sărac, nu avea locuință, era bătut de soare, bătut de frig, nu avea bani pentru leacuri și nici hrană suficientă nu avea. Noi însă avem bube, adică răni, și pe trupul nostru, că nimeni nu este sănătos în totalitate, dar avem multe bube pe sufletul nostru. Și buba sau boala sau rana cea mai urâtă este faptul că noi ne răzvrătim împotriva legilor lui Dumnezeu. Și cum ne răzvrătim? Prin faptul că nu le împlinim: «Căci cine zice că păcat nu are, mincinos este.» Și păcatul este răzvrătirea noastră împotriva Legii. Împotriva rânduielilor pe care le-a dat Dumnezeu: rânduiala postului, rânduiala fidelității în familie, rânduiala nașterii de copii, rânduiala muncii cinstite, rânduiala rugăciunii de seară și de dimineață, rânduiala milosteniei. Uneori le împlinim, de cele mai multe ori nu le împlinim”.
La final, ca răsplată pentru eforturile depuse la lucrările de zidire și înfrumusețare a sfântului lăcaș, părintele paroh Robert-Cătălin Rotaru a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. Totodată, persoanele care au contribuit la lucrările desfășurate la biserică au primit de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei ordine și distincții de vrednicie.