Instituţiile de cult şi autorităţile locale pot accesa proiecte comune de dezvoltare rurală

Un articol de: Oana Nistor - 11 Iulie 2009

Comunele, asociaţiile de dezvoltare intercomunitare, ONG-urile, aşezămintele culturale şi instituţiile de cult pot solicita, până pe 32 iulie, fonduri nerambursabile pe Măsura 322, „Renovarea şi dezvoltarea satelor“ prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Spre deosebire de sesiunile trecute, instituţiile de cult pot încheia parteneriate de colaborare cu autorităţile publice locale pentru derularea unui proiect comun. Potrivit Ghidului solicitantului, pot fi finanţate drumuri noi, înfiinţate reţele publice de canalizare şi apă curentă, înfiinţată şi dotată infrastructura aferentă serviciilor sociale, precum centrele de îngrijire copii - creşe, bătrâni şi persoane cu nevoi speciale.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), prin oficiile judeţene, mai primeşte până la data de 31 iulie cereri de proiecte pentru Măsura 322, pentru acordarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltare rurală. Pentru această etapă a Măsurii 322 - Renovarea şi dezvoltarea satelor - sunt alocate toate fondurile rămase disponibile, suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 322 fiind de 6.000.000 de euro. Pentru a fi selectat pentru finanţare, proiectul trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor menţionate în Ghidul solicitantului. Fondurile totale alocate Măsurii 322 prin FEADR sunt de 1,54 miliarde de euro până în 2013, din care contribuţia Guvernului României - 20% şi contribuţia Uniunii Europene - 80%. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitare şi comunele, principalii beneficiari Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 322 sunt comunele prin reprezentanţii lor legali, autorităţile locale (comune) sau asociaţii de dezvoltare intercomunitare prin operatorii regionali pentru investiţiile în infrastructura de apă/apă uzată. De asemenea, asociaţiile de dezvoltare intercomunitare (ADI) realizate între două sau mai multe comune înfiinţate conform legislaţiei naţionale în vigoare, ONG-uri, aşezăminte culturale şi instituţii de cult definite conform legislaţiei naţionale în vigoare, precum şi persoane fizice şi juridice care deţin în proprietate sau administrează obiective de patrimoniu cultural sau natural de interes local şi care aplică pentru protejarea patrimoniului cultural de interes local şi natural din spaţiul rural. Finanţarea unui proiect depus în cadrul Măsurii 322, derulată prin PNDR, este restricţionată pentru beneficiarii aflaţi în litigii sau care au avut contracte reziliate din cauza nerespectării clauzelor. Unităţile de cult pot colabora cu comunele Ca un element de noutate, în această sesiune, se oferă posibilitatea implicării ONG-urilor, unităţilor de cult cât şi a aşezămintelor culturale în asigurarea bunei funcţionări a unor investiţii în parteneriat cu autorităţile publice locale (comune). Astfel, potrivit noilor prevederi menţionate în Ghidul solicitantului, comunele au posibilitatea să încheie un parteneriat de colaborare cu ONG-urile, unităţile de cult sau aşezămintele culturale pentru asigurarea funcţionării obiectivului investiţiei în infrastructura socială şi protejarea patrimoniului cultural. În acelaşi timp, beneficiarii vor putea solicita plăţi în avans de maximum 50% din valoarea ajutorului public acordat pentru proiect, astfel plafonul maxim fiind crescut de la 20% la 50%. Criteriile de eligibilitate pentru acordarea sprijinului Proiectul depus pe Măsura 322 trebuie să fie realizat în spaţiul rural, nu este permisă dubla finanţare a aceleiaşi activităţi/investiţii din alte fonduri comunitare sau naţionale, iar beneficiarul trebuie să prezinte toate avizele şi autorizaţiile necesare investiţiei. În ceea ce priveşte documentaţia, APDRP a luat hotărârea de a accepta avizele, acordurile, autorizaţiile, adeverinţele sau certificatele de urbanism emise anterior şi pentru consiliile locale sau primării. Astfel, un solicitant care a obţinut aceste documente (în numele Consiliului Local sau al ADI) şi acestea mai sunt încă valabile (pentru proiecte reportate, neeligibile retrase şi redepuse, inclusiv pentru proiectele ce se depun pentru prima oară) nu va mai fi nevoit să modifice denumirea solicitantului pentru a demonstra conformitatea proiectului în momentul depunerii cererii de finanţare. Pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari ai Măsurii 322, APDRP a simplificat conţinutul Cererii de finanţare, dar şi pe cel al documentelor anexate acesteia. Acest lucru a fost făcut prin eliminarea anumitor avize şi autorizaţii, cât şi prin solicitarea beneficiarului de a-şi asuma răspunderea pentru toate declaraţiile furnizate. Tipuri de cheltuieli eligibile Un proiect poate conţine cheltuieli eligibile, dar şi neeligibile, fondurile nerambursabile urmând a fi acordate însă doar pentru decontarea acelor cheltuieli eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate integral de către beneficiarul proiectului. Fondurile nerambursabile vor fi acordate pentru: - înfiinţarea de drumuri noi, extinderea şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local (drumuri comunale, vicinale şi străzi din interiorul comunei) ce aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative (comuna) pe teritoriul căreia se află; - prima înfiinţare, extinderea şi îmbunătăţirea reţelei publice de apă (captare, staţii de tratare, alimentare) pentru localităţile rurale având sub 10.000 populaţie echivalentă; - prima înfiinţare, extinderea şi îmbunătăţirea reţelei publice de apă uzată (canalizare, staţii de epurare) pentru localităţile rurale având sub 10.000 populaţie echivalentă; - prima înfiinţare şi extindere a reţelei publice de joasă tensiune şi/sau a reţelei publice de iluminat; - prima înfiinţare şi extindere a reţelei publice locale de alimentare cu gaz către alte localităţi rurale sau către zone rurale care nu sunt conectate la reţea; - investiţii în staţii de transfer pentru deşeuri şi dotarea cu echipamente de gestionare a deşeurilor. - înfiinţarea, amenajarea spaţiilor publice de recreere pentru populaţia rurală (parcuri, spaţii de joacă pentru copii, terenuri de sport - inclusiv săli de sport, piste de biciclete etc); - renovarea clădirilor publice (ex. Primării) şi amenajări de parcări, pieţe, spaţii pentru organizarea de târguri etc.; - investiţii în sisteme de producere şi furnizare de energie din surse regenerabile ca parte componentă a unui proiect integrat; - prima înfiinţare şi dotarea infrastructurii aferentă serviciilor sociale precum centrele de îngrijire copii - creşe, bătrâni şi persoane cu nevoi speciale; - investiţii în construcţia de grădiniţe noi pentru copii, inclusiv dotarea acestora; - achiziţionarea de microbuze care să asigure transportul public pentru comunitatea locală în zonele unde o astfel de investiţie nu este atractivă pentru companiile private dar care este indispensabilă pentru comunitate şi vine în sprijinul rezolvării unei importante nevoi sociale, inclusiv construirea de staţii de autobuz; - achiziţionarea de utilaje şi echipamente de deszăpezire, întreţinere spaţii verzi etc., dacă fac parte din investiţia iniţială pentru înfiinţarea serviciului; - investiţii de renovare, modernizarea şi dotarea aferentă a aşezămintelor culturale, inclusiv prima achiziţie de cărţi, materiale audio, achiziţionarea de costume populare şi instrumente muzicale tradiţionale în vederea promovării patrimoniului cultural imaterial ca parte componentă a proiectului. - restaurarea, consolidarea şi conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural grupa B7 şi natural din spaţiul rural (peşteri, arbori seculari, cascade etc.); - achiziţionare de echipamente pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural (ex. vitrine, postamente, sisteme de alarmă etc.).