Institutul Ortodox din Cambridge, după două decenii

Data: 28 Noiembrie 2017

Institutul pentru Studii Creștin-Ortodoxe din Cambridge (IOCS) a fost înființat în 1999 ca membru al Federației Teologice din Cambridge - un parteneriat ecumenic între nouă colegii creștine - adăugând astfel pentru prima dată o voce ortodoxă în contextul teologic unic din această străveche cetate a educației universitare.

Ideea unui institut ortodox în Marea Britanie a apărut pe fondul unui interes sporit față de con­tri­buția ortodoxă în lumea academică, după acordarea unui doctorat onorific de către Universitatea din Cambridge, în 1996, Înaltpreasfințitului Mitropolit Antonie de Suroj, de vrednică pomenire. Discuțiile despre înființarea IOCS au început atunci cu stabilirea, în cele din urmă, a unui grup de lucru în 1997, care s-a întâlnit regulat vreme de doi ani și care a pus, în detaliu, bazele funcționării acestuia. Astfel, Institutul Ortodox din Cambridge a sărbătorit anul acesta două decenii de la implementarea acestei inițiative extrem de ambițioase care a dus la crearea unui centru ortodox în inima lumii academice europene și mondiale.

Începând din 2010, IOCS a func­țio­nat cu aprobarea și binecuvântarea Adunării Episcopale Pan- Or­todoxe a Insulelor Britanice - institutul fiind el însuși, de la înființare, o organizație pan-ortodoxă, și unul din puținele de acest fel în lume. Institutul are de fapt o legătură organică cu Adunarea Episcopală, întrucât președintele IOCS este desemnat de acest for de arhierei. Președin­tele institutului - precum și mentorul și părintele lui duhovnicesc, de la înființare și până în prezent - este Înaltpreasfin­țitul Kallistos (Ware), Mitropolit de Diokleia.

IOCS este unica instituție creștin-ortodoxă pentru educație postuniversitară din Marea Britanie, adunând laolaltă creștini din toate Bisericile Ortodoxe din Europa de Est, din Rusia și din Orientul Mijlociu, dar și din numeroasele jurisdicții ortodoxe din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei și, mai larg, din lumea occidentală. Ca membru deplin al Federației Teologice, institutul a menținut legături strânse cu Facultatea Teologică (Faculty of Divinity) a Universității din Cambridge. IOCS a lucrat în parteneriat și cu Universitatea din Durham și cu Universitatea Anglia Ruskin din Cambridge. La acest institut studiază stu­denți ortodocși alături de colegi din alte tradiții pezente în Fede­rație: anglicani, meto­diști, romano-catolici și refor­mați.

Astăzi, IOCS oferă trei cursuri la niveluri diferite, care sunt predate în limba engleză: un curs de master (Master of Arts) în Teologie, Slujire şi Misiune - care poate dura doi sau trei ani, predat fie în Cambridge, fie la distanță prin internet, în cooperare cu Federația Teologică din Cambridge și validat de Uni­versitatea din Durham.

Institutul oferă și un program introductiv în spiritualitatea și teologia ortodoxă, un curs part- time de doi ani, oferit prin internet studenților din lumea întrea­gă, care s-a dovedit a fi extrem de popular în ultima decadă: Certificatul în Studii Creștin-Ortodoxe, recunoscut de Adunarea Episcopală Pan-Ortodoxă a Marii Britanii.

Al treilea program oferit de IOCS este cel doctoral, validat de Universitatea Anglia Ruskin din Cambridge. După aproape două decade de activitate, Institutul Ortodox este binecuvântat astăzi cu un număr mai mare de 75 de studenţi - în marea lor majoritate studenți la distanță.

IOCS mai orga­nizează și con­ferințe anuale, zile de prelegeri şi conversații, se­minare de cer­cetare, ateliere de pictură icono­grafică, întâlniri şi expuneri în cooperare cu alte instituții din Cambridge. Printre lectorii și invitații institutului s-au numă­rat nume celebre precum: Mitro­politul Kallistos Ware, părintele profesor Andrew Louth, părintele profesor Nikolai Sakha­rov, pă­rintele arhimandrit Zaharia Zaharou, părintele profesor Constantin Necula sau dr. Ro­wan Williams (fostul Arhiepiscop de Canterbury) - printre mulți alții.

Dumnezeu a rânduit ca doi din­tre angajații actuali ai IOCS să fie români: părintele Dragoș Herescu, care este directorul institutului, și lector dr. Răzvan Porumb, director-adjunct al IOCS. Amândoi au lucrat în trecut pentru Mitropolia Moldo­vei și Bucovinei sub păstorirea Prea­fericitului Părinte Patriarh Daniel (atunci Mitropolit al Mol­dovei), iar modelul Ortodoxiei în lumea contemporană pe care românii aflați la cârma institutului îl urmează în contextul aca­demic și ecumenic din Cambridge - după cum ei înșiși au de­clarat - este fondat pe viziunea Patriarhului României: a unei Ortodoxii di­namice și mărturi­sitoare, deschi­să față de dialog și față de dimensiunea sacramen­tală a lumii și vieții.

Despre toate cursurile, programele și evenimentele Institutului Ortodox din Cambridge, cititorii pot afla mai multe detalii vizitând website-ul IOCS, la www.iocs.cam.ac.uk sau urmă­rind activitatea institutului pe Facebook. (Răzvan Porumb)