Institutul Racoviţă de la Cluj, reinaugurat
Într-o ceremonie organizată on-line, Universitatea `Babeş-Bolyai” (UBB) a reinaugurat, marţi, Institutul `Emil G. Racoviţă pentru studiul vieţii în condiţii extreme”, la o sută de ani distanţă de înfiinţarea, tot la Cluj, a primului institut de speologie din lume. Printre participanţii la ceremonie s-a numărat şi preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. „Reformele din perioada comunistă au scos marile institute de cercetare din structura universităţilor româneşti istorice. Nu doar că reînfiinţarea lor în universităţi este astăzi o reparaţie morală, dar este şi un element obligatoriu pentru competitivitatea universităţilor în lumea în care trăim. Nu reînfiinţăm simplu fostul institut, ci avem un institut care repară istoria, dar actualizează în modernitate moştenirea academică a savantului; (...) extinderea domeniului, de la speologie la studiul vieţii în condiţii extreme, deschide posibilitatea unor avantaje competitive extraordinare”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, citat de Agerpres. (O. N.)