Întâlnire catehetică în Protopopiatul Târgu Neamţ
Programul catehetic desfăşurat în acest an de Arhiepiscopia Iaşilor, menit să-i apropie mai mult pe preoţi şi pe credincioşi de înţelegerea Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii, a continuat joi, 12 iunie 2014, în Protopopiatul Târgu Neamţ. Întâlnirea, care s-a bucurat de prezenţa pr. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a avut loc la Parohia Humuleştii Noi, păstorită de părintele Vasile Porumbescu.
Lucrările au început cu slujba Vecerniei, la care au participat 15 preoţi, protos fiind părintele inspector Racu Bogdan. Răspunsurile la strană au fost date de către copiii din grupul de cateheză de la parohia gazdă. La sfârşitul slujbei, părintele inspector a ţinut un cuvânt de învăţătură către copiii şi credincioşii prezenţi la slujbă, apoi părintele paroh Vasile Porumbescu şi doamna preoteasă Geanina Porumbescu au adresat invitaţia tuturor de a participa în casa socială la desfăşurarea orei de cateheză cu tema „Mă împărtăşesc doar în timpul Sf. Liturghii“. La ieşirea din biserică au fost împărţite pliante cu programul, tema şi câteva repere scripturistice .
La ora de cateheză s-au prezentat filmuleţe cu detalii privind Sf. Liturghie, s-a explicat în chip real copiilor prezenţi ce este Proscomidia, iar aceştia au intonat cântări din timpul Sfintei Liturghii.
La final s-a realizat o poză de grup cu toţi cei prezenţi, după care preoţii dimpreună cu părintele inspector s-au retras la discuţii, impresii şi provocări privind tema prezentată. În urma acestor discuţii, toţi cei prezenţi au constatat cât de benefică şi eficientă a fost întâlnirea, care a stârnit noi provocări şi idei, pe care toţi preoţii prezenţi le vor pune în aplicare la parohiile lor. Concluzia a fost dată şi de către copiii prezenţi, care au cerut ei înşişi să mai fie prezenţi la astfel de întâlniri. (Pr. Gheorghe Trofin, coordonatorul Biroului de cateheză al Protopopiatului Târgu Neamţ)