Întâlnire de 10 ani la Facultatea de Teologie
Promoţia 1999-2003 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu s-a reunit joi, 30 mai, pentru a aniversa împreună cu foştii profesori cei 10 ani trecuţi de la absolvire.
Programul aniversării a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi în capela facultăţii, după care a urmat o slujbă de pomenire pentru profesorii şi colegii trecuţi la cele veşnice. La slujba religioasă a participat şi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu mai mulţi profesori de la vechea instituţie şaguniană.
La finalul slujbei religioase, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a urat bun-venit teologilor şi le-a amintit momentele frumoase petrecute în cei patru ani de studiu. „Facultatea noastră v-a fost mamă şi loc de pregătire academică şi spirituală timp de patru ani. Revenirea în acest loc unic este ceva firesc, iar aceste perioade stabilite prin tradiţie la 10, 20, 30 de ani şi mai apoi din cinci în cinci ani, sunt moment deosebite. Să dea Dumnezeu să ajungeţi cu toţii multe revederi de acum înainte“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
„Mama noastră spirituală“
După ceremoniile din capelă a urmat cursul festiv, ţinut în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ de conf. univ. dr. Sebastian Moldovan împreună cu decanul facultăţii sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel. Absolvenţii au avut posibilitatea să-şi prezinte fiecare în parte realizările pe plan pastoral-misionar în parohii sau în alte locuri în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi cele de pe plan familial.
„Am revenit la mama noastră spirituală, la facultatea unde ne-am format, pentru a mulţumi preamilostivului Dumnezeu pentru toate darurile cele bogate revărsate asupra noastă. A fost o zi de emoţie adâncă, o zi a bucuriei sufleteşti şi am avut prilejul de a reînnoi legăturile de colegialitate şi de prietenie între noi. În acelaşi timp ne-am bucurat şi de realizările celorlalţi, aşa cum Dumnezeu a lucrat în viaţa şi în misiunea fiecăruia, în locurile unde au ajuns după terminarea facultăţii“, ne-a spus pr. Cristian Vaida din promoţia amintită, secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.