Întâlnire de informare pentru persoanele cu dizabilităţi
Asociaţia Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a organizat, ieri, 30 septembrie 2008, de la ora 10:00, la sediul Casei de Cultură Traian Demetrescu Craiova (str. Traian Demetrescu, nr. 31), o întâlnire de informare pentru persoanele cu dizabilităţi, cu tema: „Paşi spre angajare“, informează m-ol.ro.
Întâlnirea a avut ca scop promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi prin infomarea şi conştientizarea angajatorilor cu privire la combaterea discriminării şi la facilităţile create de angajarea unei persoane cu dizabilităţi. Asociaţia Vasiliada consideră că integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi este principala metodă de intervenţie în procesul de integrare socială a acestora, iar responsabilitatea acestui demers revine tuturor actorilor sociali din comunitate. La întâlnire au participat atât reprezentanţi ai mediului economic din Craiova, cât şi persoane cu dizabilităţi aflate în căutarea unui loc de muncă. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Centrul de Informare şi Consiliere pentru Persoanele cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina“, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul PHARE 2006 - Coeziune Economică şi Socială: Dezvoltarea Resurselor Umane. Scopul proiectului îl constituie sprijinirea includerii sociale a 80 de persoane cu dizabilităţi (fizice, deficienţe auditive şi neurologice), prin organizarea a 5 sesiuni de informare pe parcursul a 12 luni cu privire la furnizarea de servicii sociale, informaţii privind piaţa muncii, structura locală a calificărilor, numărul şi structura locurilor vacante precum şi condiţiile pentru ocupare. Partenerii Asociaţiei în implemetarea acestui proiect sunt Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj şi Asociaţia Patronatul Regional Oltenia.