Întâlnire dedicată Sfintei Împărtăşanii, în Parohia Orzeni
În Parohia Orzeni din Protopopiatul Iaşi 2 a avut loc joi, 4 decembrie 2014, cateheza cu tema: „De ce mă împărtăşesc?“.
Cateheza a fost expusă în prezenţa părintelui inspector Bogdan Racu, a părintelui protopop Vilie Doroşincă, a preoţilor din Cercul pastoral-misionar Holboca şi a profesorilor de religie din comuna Holboca. Grupa de cateheză a fost formată din 28 de copii de la şcoala din satul Orzeni.
După ce a fost făcută o recapitulare a lecţiei precedente despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei, a fost prezentat un filmuleţ didactic menit să capteze atenţia copiilor, după care, aplicându-se metoda brainstorming-ului, copiii au dat răspunsuri la întrebarea „De ce credeţi voi că trebuie să vă împărtăşiţi?“, răspunsuri care au fost scrise pe flipchart şi apoi dezbătute. În continuare părintele paroh le-a prezentat copiilor o proscomidie demonstrativă pentru a-i convinge de prefacerea reală a pâinii si vinului în Trupul şi Sângele Domnului în timpul Sfintei Liturghii. La încheierea activităţii, copii au primit daruri şi s-au bucurat că Sfântul Nicolae a trecut mai repede pe la biserica din satul Orzeni. După plecarea copiilor, a luat cuvântul părintele inspector Bogdan Racu şi părintele protopop Vilie Doroşincă, care au subliniat necesitatea intensificării activităţilor catehetice şi importanţa colaborării preotului cu profesorul de religie, care nu se exclud reciproc, ci se complează pentru o bună formare creştinească a tinerilor. (Preot Ioan Aurel Stoleru, Parohia Orzeni, Protopopiatul Iaşi 2)