Întâlnire după 10 ani la seminarul de la Neamţ
Promoţia 2008 a Seminarului Teologic Liceal „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ s-a întâlnit săptămâna aceasta, după 10 ani de la absolvire. Doi preoţi, doi diaconi şi 13 mireni dintre absolvenţii de acum 10 ani au venit la Biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ”, unde au fost săvârşite Sfânta Liturghie, o slujbă de Te Deum şi slujba Parastasului pentru profesorii şi colegii trecuţi la Domnul.
Cu emoţie şi bucurie în suflete, absolvenţii promoţiei 2003-2008 a Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ s-au reîntâlnit la 10 ani de la terminarea studiilor liceale. După Sfânta Liturghie, slujba Te Deum-ului şi a Parastasului, a urmat un curs festiv în sala de festivităţi a seminarului, la care au luat parte profesorii şi absolvenţii prezenţi. În cadrul evenimentului festiv au adresat cuvinte de felicitare pr. prof. Ioan Mihoc, directorul seminarului, pr. prof. Gheorghe Onofrei, diriginte al promoţiei 2003-2008 pentru anul 2003, şi pr. prof. George Chiriţa.
De asemenea, pr. prof. Vasile Păvăleanu, dirigintele clasei, a strigat catalogul aşa cum se întâmpla şi acum 10 ani. Fiecare absolvent şi-a prezentat activitatea, precum şi realizările pe plan profesional, intelectual şi familial. „Orice revedere este un moment foarte emoţionant atât pentru profesori, cât şi pentru absolvenţi. Emoţia constă în faptul că absolvenţii îşi revăd locul în care au învăţat şi în care s-au format. Orice revedere presupune două lucruri deodată. Pe de o parte presupune revederea dintre persoane după un anumit număr de ani, pe de altă parte, întâlnirea cu locul: sala de clasă, internatul, biserica în care ne-am rugat, arealul acesta frumos din spaţiul Mănăstirii Neamţului etc. Pentru profesori este de asemenea un moment emoţionant, pentru că ei îşi văd roadele muncii lor, concretizate în aceşti tineri frumoşi, care după 10 ani de la absolvirea cursurilor liceale sunt foarte implicaţi în viaţa societăţii româneşti şi a Bisericii noastre. Generaţia care a terminat acum 10 ani ne-a impresionat în mod deosebit prin faptul că toţi aceşti tineri păstrează tinereţea plină de maturitate şi dovedesc implicare concretă în viaţa Bisericii. Am trăit bucuria de a vedea şi preoţi, şi diaconi, şi profesori, cu frumoase activităţi pastorale, culturale, misionare, mai ales în cadrul Administraţiei patriarhale, la «Ziarul Lumina» sau la Televiziunea TRINITAS”, a evidenţiat pr. diriginte Vasile Păvăleanu. În continuare, pr. Vasile Păvăleanu a vorbit şi despre importanţa misiunii laicilor în viaţa Bisericii, misiune dezvoltată de absolvenţii mireni ai promoţiei 2003-2008, care trăiesc în diasporă. „O parte din absolvenţi nu au mai urmat neapărat o carieră teologică, au mers pe un alt tip de formare profesională. Mulţi dintre ei sunt în afara ţării şi acolo fac lucruri frumoase, ei fiind implicaţi în viaţa comunităţilor româneşti de la Londra, Dublin, Paris, Texas ş.a. Revederea a fost o reuşită şi dorim tuturor celor prezenţi să aibă o viaţă binecuvântată. Dacă această perioadă de 10 ani a fost un timp al înfloririi, al formării profesionale, de aici încolo va fi un timp al rodirii, în care să dăruiască şi mai mult Bisericii şi societăţii din roadele sufletului lor. Dumnezeu să binecuvânteze generaţia care a avut revederea în acest an centenar 2018”, a mai spus pr. diriginte Vasile Păvăleanu.